Un proiect care, până nu demult, era doar pe hârtie, prinde contur de la o zi la alta!
Pe strada Vasile Goldiș, cele 5 blocuri cu câte șase locuințe destinate tinerilor din Câmpia Turzii cresc vizibil, iar lucrările avansează într-un ritm foarte bun.
Vorbim despre locuințe moderne, eficiente energetic, construite după standarde actuale, cu emisii de carbon aproape de zero. Mai simplu spus: apartamente mai călduroase iarna, mai economice și mai confortabile pentru cei care le vor numi „acasă”.

Acest proiect reprezintă mai mult decât niște clădiri noi. Vorbim despre șansa unor tineri de a avea stabilitate, siguranță și un nou început. În același timp, zona Vasile Goldiș continuă să se transforme într-o comunitate modernă, dedicată familiilor tinere, axată spre viitor.
Investiția este realizată prin PNRR, iar imaginile arată clar: proiectul se apropie tot mai mult de momentul finalizării.
Direcția Relații cu Comunitatea.















