Actualitate

RAILEX IX a început!

Atenție! Este un EXERCIȚIU internațional ce reunește polițiști din toată Europa și se derulează în stația CF din Cluj-Napoca!

În perioada 22 – 23 mai a.c., se desfășoară, pentru prima dată în România, un exercițiu internațional, sub egida Asociației Poliţiilor Feroviare din Europa – RAILPOL, la care și Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, este afiliată din anul 2007.

 

RAILEX IX este un exercițiu internațional, la care vor participa echipe de intervenție din Bulgaria, Cehia, Ungaria și Portugalia, alături de echipe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Exercițiul asigură schimbul de informații profesionale, legate de coordonarea spontană și cooperarea în misiunile comune și adoptarea de tehnici noi și a celor mai bune metode practice și operaționale de lucru în domeniu.

Acesta se va desfășura în stația CF Cluj-Napoca, iar în cadrul lui vor fi simulate mai multe situații tactice cu care echipele de intervenție se pot confrunta în teren, într-o staţie de cale ferată sau în mijloacele de transport feroviare.

Cu ocazia exercițiului va avea loc și o întâlnire, în cadrul unui grup de lucru, a polițiștilor din 14 state membre ale Asociației Polițiilor Feroviare din Europa – RAILPOL, unde vor fi dezbătute subiecte de siguranță și securitate în domeniul transporturilor feroviare pe plan european.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS