<
Actualitate

Rareș Șagău și Vulp Logistics, sprijin esențial pentru refacerea casei unei familii din Lunca Vișagului după incendiul devastator

Rareș Șagău și Vulp Logistics, sprijin esențial pentru refacerea casei unei familii din Lunca Vișagului după incendiul devastator

Solidaritatea și implicarea comunității continuă să ofere speranță acolo unde necazul a lovit nemilos. La câteva săptămâni după incendiul care a distrus locuința unei familii de vârstnici din Lunca Vișagului, primele rezultate ale mobilizării exemplare încep să fie vizibile.
Acoperișul casei a fost refăcut complet, iar un rol esențial în această acțiune l-a avut compania Vulp Logistics, care a răspuns fără ezitare apelului umanitar lansat de primarul comunei Poieni, Adrian Daniel Morariu, și susținut de Asociația Car de Bine.


Cei doi proprietari ai locuinței au rămas fără agoniseala unei vieți în doar câteva clipe, după ce flăcările le-au mistuit casa. În fața unei asemenea tragedii, oamenii de bine au ales să se implice, iar Vulp Logistics s-a numărat printre principalii parteneri care au făcut posibilă refacerea locuinței.

„Prietenii noștri de la Vulp Logistics răspund prezent ori de câte ori îi solicităm, deoarece știu că acționăm acolo unde oamenii sunt în deznădejde”, a transmis Rocsana, reprezentanta Asociației Car de Bine.

Pe lângă sprijinul acordat pentru refacerea acoperișului, au fost transportate și materialele necesare pentru izolarea și tencuirea casei, astfel încât locuința să poată fi readusă la un standard decent de locuire.
Gestul companiei Vulp Logistics demonstrează că succesul în afaceri poate merge mână în mână cu responsabilitatea socială și implicarea în comunitate. Într-o perioadă în care tot mai multe organizații vorbesc despre responsabilitate socială, Vulp Logistics a ales să treacă la fapte, oferind ajutor concret unor oameni aflați într-un moment extrem de dificil.
Acțiunea reprezintă încă o dovadă că parteneriatele dintre organizațiile civice și mediul privat pot schimba destine și pot reda speranța celor care au nevoie de sprijin.
În spatele proiectelor derulate de Asociația Car de Bine se află oameni și companii care aleg să investească resurse, încredere și solidaritate acolo unde există transparență, seriozitate și dorința reală de a face bine. Iar printre acești parteneri de nădejde se numără și Vulp Logistics, o companie care demonstrează că implicarea în comunitate nu este doar un slogan, ci o valoare asumată.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top