Record mondial la Ceanu Mare: Cel mai mare palaneț din lume a fost preparat în cadrul Festivalului Palanețelor!

Comuna Ceanu Mare, județul Cluj, a intrat din nou în istorie, stabilind un nou record mondial: cel mai mare palaneț din lume, pregătit în cadrul celei mai recente ediții a Festivalului Palanețelor!
Evenimentul, desfășurat în weekend, a adunat zeci de gospodine, localnici, turiști și pasionați de gastronomie din întreaga Transilvanie, curioși să vadă cum tradiția prinde formă… la scară uriașă.

Palanețul uriaș, preparat după o rețetă tradițională specifică zonei, a avut un diametru impresionant de 1,32 metri, depășind recordul anterior – deținut tot de Ceanu Mare. Reușita a fost posibilă datorită implicării comunității și a priceperii gospodinelor locale, care au demonstrat că gustul autentic și mândria locală pot merge mână în mână cu performanța internațională.
Pe lângă palanețul record, a fost realizat și un cozonac uriaș, iar atmosfera a fost completată de un concurs culinar dedicat gospodinelor, unde Simona Mocan Cuc, o clujeancă pricepută, a câștigat premiul pentru cel mai gustos palaneț.

Festivalul Palanețelor, o inițiativă devenită deja tradiție, a fost lansat de primarul Virgil Păcurar și continuă să crească de la an la an, devenind un adevărat simbol al comunei. Muzica românească, tradițiile autentice, voia bună și deliciile locale au transformat acest eveniment într-o sărbătoare a identității culinare și culturale a Clujului.
Ceanu Mare nu doar că gătește, ci scrie istorie! Iar ediția viitoare a festivalului se anunță și mai savuroasă.















