La data de 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 11 iunie a.c., două persoane, ambele în vârstă de 19 ani, cetățeni străini, folosindu-se de calități mincinoase, ar fi indus și menținut în eroare o femeie din municipiul Cluj-Napoca.
Aceștia i-ar fi comunicat că persoane necunoscute au solicitat deschiderea unui cont bancar pe numele său și contractarea unui credit în valoare de 20.000 de lei.

Sub acest pretext, persoana vătămată ar fi fost determinată să contracteze un împrumut bancar în valoare de aproximativ 107.500 de lei, ulterior fiind convinsă să se deplaseze în zona lacului din apropierea unui centru comercial din municipiul Cluj-Napoca, unde a predat suma de bani în numerar, în vederea unor presupuse proceduri de securizare și deblocare a conturilor.
În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate cu operativitate, polițiștii au stabilit traseul persoanelor bănuite, constatând că acestea s-au deplasat cu un autoturism utilizat prin intermediul unei platforme de transport alternativ.
Astfel, a fost constituită o echipă complexă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care a identificat locația unde cele două persoane erau cazate.
Ulterior, acestea au fost depistate și conduse pentru verificări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 19 ani, cetățean al Republicii Moldova, și un tânăr de 19 ani, cetățean ucrainean.
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi tineri, aceștia fiind introduși într-un centru de reținere și arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că efectuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.















