Actualitate

Salina Turda se redeschide pe 18 Mai

La Salina Turda se fac pregătiri pentru întâmpinarea turiștilor. Obiectivul turistic se va redeschide luni, 18 mai.

În perioada stării de urgență, în timpul în care Salina a fost închisă, s-au realizat numeroase lucrări de renovare, astfel încât să îi putem primi pe vizitatori într-un mediu proaspăt. A fost revopsită roata mare și au fost curățate sau recondiționate elementele de mobilier.

„Ne aflăm într-o etapă in care așteptăm cu nerăbdare să reîncepem activitatea in cadrul Salinei. Am folosit din plin această perioadă pentru a efectua multe lucrări de reparații, multe lucrări de îmbunătățire a condițiilor oferite, condiții pe care dorim să le oferim turiștilor. In principal, am efectuat o lucrare foarte importantă, la roata panoramică din Mina Rudolph, de curățire, de protecție, de revopsire a Roții, pentru a oferi funcționarea acesteia in condiții de siguranță. Știm cu toții că aerul încărcat de sare, din salină, este un foarte bun dezinfectant, de aceea în momentul in care vom deschide Salina, ii invităm pe toți să profite de aerul salin.” ne-a declarat Codreanu Monica, directorul interimar al Salinei Turda.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS