<
Actualitate

Se acordă ȘOMAJ TEHNIC în contextul pandemiei cu Covid 19

Pentru a beneficia de ajutorul de la stat pentru șomajul tehnic, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, persoanele cu profesii liberale, dar și cei cu contracte de activitate sportivă și persoanele cu drepturi de autor pot transmite online, de astăzi, cereri la Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).

Documentele se transmit până în 10 aprilie, pentru perioada 16-31 martie 2020.

Condiția de bază pe care aceste categorii de persoane trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de sprijinul financiar de la stat este întreruperea activității ca urmare a stării de urgență determinată de COVID 19.

Pentru persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) și familiale (ÎF), profesii liberale (PF):

– cuantum șomaj tehnic: 75% din câștigul salarial mediu brut – 4.072 lei; din această sumă se vor plăti contribuții de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și impozit; modul și termenul la care se vor plăti aceste contribuții vor fi reglementate în zilele următoare prin ordin comun ministrul Muncii/Finanțelor; fondurile vor fi virate de stat în contul bancar indicat de solicitant, în cel mult 10 zile de la data solicitării transmise electronic.

Pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe:

– cuantum șomaj tehnic: 75% din câștigul salarial mediu brut – 4.072 lei; din această sumă se vor plăti contribuții de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și impozit; modul și termenul la care se vor plăti aceste contribuții vor fi reglementate în zilele următoare prin ordin comun ministrul Muncii/Finanțelor; fondurile vor fi virate de stat în contul bancar indicat de solicitant, în cel mult 10 zile de la data solicitării transmise electronic.

Pentru personalul încadrat în muncă la un angajator prin altă modalitate prevăzută de lege

Pentru persoanele care își desfășoară activitatea în baza contractelor de activitate sportivă, vor depune structurile sportive:

– cuantum: 75% din banii aferenți prestației potrivit contract – maximum 75% din câștigul salarial mediu brut; vor trebui plătite și contribuțiile aferente și impozitul (vor fi reglementate ulterior); plata se face în cont bancar în cel mult 10 zile de la depunerea cererii; condiția este să fie suspendat contractul din cauza epidemiei; structura sportivă poate negocia cu persoana respectivă și alte forme de compensație pentru diminuarea venitului.

Pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.


PLĂȚI COVID-19

4 pași pentru transmiterea documentelor

1. CÂND TRANSMITEM ?

Începând cu data de 1 Aprilie 2020

2. CUM TRANSMITEM ?

Prin e-mail la adresa plati.covid.cj@mmanpis.ro

3. UNDE TRANSMITEM ?

La agențiile teritoriale pentru plati si inspectie sociala, unde este inregistrat sediul social al persoanei juridice/fizice care si-a întrerupt activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2 –

4. CE TRANSMITEM ?

PENTRU COMPLETAREA CERERII SI DECLARATIEI FOLOSITI ADOBE READER CARE SE OBTINE GRATUIT LA:

https:// get. adobe. com/ ro/reader /

PROCEDURA DE COMPLETARE:

1.Se descarca fisierul PDF in calculatorul Dvs. si se deschide cu ADOBE READER

2.Completati cu atentie campurile de pe pagina 1 (pagina 2 se completeaza automat).

3.Trebuie sa aveti in calculator sub forma de fisier imagine (extensie .jpg sau altele) copia CI si Extras de cont, pe care le atasati in pagina 3 (un simplu click si apoi alegeti fisierul imagine aferent).

4.Daca aveti semnatura electronica pe numele Dvs. semnati Pagina 1 si Pagina 2, salvati documentul introducand in denumire numele Dvs si il trimitei la noi.

5.Daca nu aveti semnatura electronica, listati pagina 1 si 2, le semnati cu pix, le fotografiati/scanati pe fiecare separat in cate un fisier imagine si le incarcati in PDF in paginile 4 si 5. Salvati documentul introducand in denumire numele Dvs si il trimiteți la noi.

5.1 Daca nu aveti acces la o imprimanta, scrieti de mana pe o foaie alba Cererea si pe alta foaie Declaratia, le semnati, le fotografiati si le atasati in fisierul PDF.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS