<
Actualitate

Se reabilitează Grădinița din Cornești, cu fonduri de la Consiliul Județean Cluj

“ Nici un elev lăsat în urmă! Acesta este crezul Primăriei Comunei Mihai Viteazu atunci când vine vorba despre educație – unul dintre pilonii fundamentali ai dezvoltării unei comunități.

Grădinița din satul Cornești se află, de prea mult timp, într-o stare accentuată de degradare. Fenomenele meteorologice și uzura acumulată în timp au afectat grav acoperișul unității de învățământ, care prezintă deficiențe structurale importante.

Pe o suprafață de aproximativ 430 de metri pătrați, infiltrațiile produse prin acoperiș afectează clădirea și creează probleme care pot influența desfășurarea procesului educațional în condiții corespunzătoare de igienă și siguranță.

Pentru remedierea acestor deficiențe, Primăria Comunei Mihai Viteazu a solicitat sprijinul Consiliului Județean Cluj, în vederea obținerii finanțării necesare realizării lucrărilor.

Astăzi, în cadrul ședinței ordinare, Consiliul Județean Cluj, la inițiativa președintelui instituției, Alin Tișe, a aprobat alocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea Grădiniței din Cornești.


Este un pas important pentru rezolvarea unei probleme care nu mai putea fi amânată și, mai ales, pentru crearea unor condiții mai bune și mai sigure pentru copiii care frecventează această unitate de învățământ.

Pe această cale, îi mulțumesc domnului președinte Alin Tișe, precum și întregului colectiv al Consiliului Județean Cluj, pentru sprijinul acordat și pentru susținerea investițiilor în educația din comuna Mihai Viteazu.

Împreună dezvoltăm comunitatea. Împreună demonstrăm că se poate!”

Paul Cristian OLARU
Primar

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top