<
Actualitate

Se scumpește pâinea după scumpirile în lanț la energie și materie primă

Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) solicită autorităţilor să ia măsuri de urgenţă.

Susțin că reprezintă cel mai afectat sector din industria alimentară de majorarea preţurilor la energie, gaze şi materie primă. Potrivit patronatelor, este nevoie de intervenție pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine.

„Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile statului despre faptul că sectorul de morărit-panificaţie a fost şi este cel mai lovit de creşterile nemaiîntâlnit de mari ale costurilor de producţie deoarece, spre deosebire de alte sectoare, la panificaţie şi morărit preţul materiei prime (grâu, făină) aproape s-a dublat”, susţin reprezentanţii ROMPAN.

Cât au crescut costurile de producție

Aceştia afirmă că preţul pentru materia primă, respectiv grâul, a crescut de la recoltare până în acest moment de la 800 lei/tonă la 1.450 lei/tonă, gazele naturale au înregistrat o creştere de preţ de 5-6 ori în ultimul trimestru, iar energia electrică a fost mai scumpă de 4-5 ori numai în ultimul trimestru.

Totodată, costul forţei de muncă este în creştere, existând mari presiuni din partea angajaţilor pentru ajustarea salariilor pe fondul creşterilor generale ale preţurilor la alimente şi utilităţi, menţionează ROMPAN.

Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) solicită autorităţilor să ia măsuri de urgenţă.

Susțin că reprezintă cel mai afectat sector din industria alimentară de majorarea preţurilor la energie, gaze şi materie primă. Potrivit patronatelor, este nevoie de intervenție pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine.

„Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile statului despre faptul că sectorul de morărit-panificaţie a fost şi este cel mai lovit de creşterile nemaiîntâlnit de mari ale costurilor de producţie deoarece, spre deosebire de alte sectoare, la panificaţie şi morărit preţul materiei prime (grâu, făină) aproape s-a dublat”, susţin reprezentanţii ROMPAN.

Cât au crescut costurile de producție

Aceştia afirmă că preţul pentru materia primă, respectiv grâul, a crescut de la recoltare până în acest moment de la 800 lei/tonă la 1.450 lei/tonă, gazele naturale au înregistrat o creştere de preţ de 5-6 ori în ultimul trimestru, iar energia electrică a fost mai scumpă de 4-5 ori numai în ultimul trimestru.

„Problema este că aceste creşteri de costuri nu se opresc aici, mulţi procesatori din domeniu au primit notificări de creştere a preţurilor la energie şi gaze naturale de încă 2-3 ori, unii chiar de 6 ori.

Preţurile de vânzare la produsele de morărit-panificaţie nu au ţinut pasul cu costurile de producţie, fiind necesare noi majorări de preţuri în acest început de an”, avertizează reprezentanţii ROMPAN.

Ce măsuri sunt solicitate

În acest context, pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine, Consiliul Director ROMPAN solicită factorilor guvernamentali luarea de urgenţă a unor măsuri.

Prima dintre ele vizează acordarea unei subvenţii morilor de grâu care macină grâu românesc, cu influenţe directe în preţul făinii şi mai departe în preţul pâinii şi al celorlalte produse făinoase.

„Prin această măsură se subvenţionează întreaga cantitate de grâu românesc procesat în morile din România, dispărând şi cantităţile măcinate evazionist.

sursa: ALBA24

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS