<
Actualitate

Sergiu Ghip, președinte echipei de fotbal UST: „După un an suntem tot aici”

Anul trecut în perioada asta, UST Cornești își începea activitatea sportivă în liga a V a zona Câmpia Turzii, uitându-ne în urmă, ne amintim cu plăcere de toate momentele placute, sau mai puțin placute din scurta existența a acestei echipe. În ciuda faptului că prin comună se vorbea că această echipă a fost formată din „ambiții prostești” , și că nu vom rezista nici măcar un an, suntem fericiți si mândri să vă anunțăm că a trecut un an, iar noi suntem mai UNIȚI și mai puternici ca la inceput. Cel mai mare câștig în acest prim an de activitate sunt toți acești băieți care activează la clubul nostru. Băieți care „le-au dat peste nas” tuturor celor care își dădeau cu părerea și nu le dădeau șanse de reușită. Acești băieți au demonstrat că prin ambiție, dăruire si muncă poți realiza ceea ce îți dorești, după un an de zile progresul acestor băieți este foarte mare.
Un alt factor foarte important în formarea acestei echipe este domnul Vlad Ștefan „Pilu”, antrenorul echipei noastre, un om cu un suflet foarte mare, foarte pasionat, care iubește foarte mult fotbalul și se dedică în totalitate fotbalului.
Vorbind de primul an, începutul a fost greu, foarte greu, mult mai greu decât ne așteptam. În momentul formării echipei, în mintea „bolnavă” a conducerii noastre era cu totul altceva, aceștia se așteptau ca acest proiect sa fie bine primit în comuna, fiind un lucru bun pentru toți băieții din comună care nu aveau unde juca, total eronat, dar cu toată opoziția ” puterii” din Mihai Viteazu am mers mai departe. Turul campionatului a fost dificil, reușind doar 11 pct. fapt care a influențat foarte mult locul in clasament. Returul campionatului mult mai bun, reușind sa facem de două ori mai multe pct. dar din cauza turul mai slab, ne-am clasat pe locul 9.
În acest an băieții au reușit mai multe meciuri foarte bune, reușind unele victorii neașteptate, dar lăsând puțin fotbalul deoparte, ne amintim cu placere de Crăciunul anului trecut, când băieții de la UST Cornești au iesit la colindat și au reușit să ajute nu mai puțin de 10 famili nevoiașe. O altă amintire plăcută este deplasarea de la Baia de Arieș, unde echipa noastră s-a deplasat cu 22 de băieții, care după o victorie frumoasă s-au relaxat la piscina din Baia de Arieș.
În acest an UST a fost o familie și în afara terenului de fotbal, fiind alături la nunta lui Florin Florescu dar si a lui Drăgan Florin, sau la botezul fetitei lui Dragan Cosmin
Mulțumim tuturor celor implicați, jucătorilor, suporterilor ( în special fanele noastre, care sunt prezente meci de meci: Irina Boncea, viitoare Valean, Szilaghi Adel, viitoare Fodor, si Drăgan Andrea, Dragan Florin a fost mai harnic, mulțumim conducerii campionatului teritorial liga a 5 a zona Câmpia Turzii, mulțumim Pilu Vlad, mulțumim Liviu Bucur, mulțumim adversarilor … sperăm ca pe viitor sa putem mulțumim și primariei Mihai Viteazu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS