Actualitate

Sesiunea de vară a bacalaureatului se încheie joi, cu proba la alegere a profilului și specializării

Absolvenții de liceu susțin astăzi examenul la Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică (discipline dintre care au avut de ales elevii de la real, tehnic, resurse naturale și din profilul militar), respectiv Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie (pentru absolvenții de la umani, servicii și vocațional).
Baremele și subiectele integrale vor fi publicate în jurul orei 15:00, în timp ce primele rezultate ale bacalaureatului vor fi publicate luni, 8 iulie, până la ora 12:00, potrivit edupedu.ro. De asemenea, contestațiile vor fi depuse între orele 12:00 și 16:00, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.
La fel ca în zilele trecute, candidații la bacalaureat au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor. Accesul absolvenților de liceu în sălile de examen are loc între orele 7:30-8:30, iar examenul începe la ora 9:00. Elevii care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe sau orice alte materiale cu care nu au voie să intre în examen vor primi un plic în care să le introducă și le vor lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale.
Candidaţii sunt repartizați în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă. Sălile de examen sunt supravegheate cu camere video și audio, la fel și sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele. După examenul scris din cadrul Bacalaureatului, comisiile verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.