Actualitate

“SINGURA DIZABILITATE ESTE O ATITUDINE GREȘITĂ”

În data de 04 decembrie 2018, a fost lansată Campania “SINGURA DIZABILITATE ESTE O ATITUDINE GREȘITĂ”, iniţiată de Asociaţia Pro Assisto în parteneriat cu Centrul de Zi „Carine” din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii. Campania are ca scop senzibilizarea comunității cu privire la nevoile de integrare, acceptare și valorizare a copiilor și tinerilor cu dizabilități din municipiul Câmpia Turzii.
Prin obiectivele propuse:
 conștientizarea comunității cu privire la nevoia de integrarea socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități
 responsabilizarea comunității privind implicarea activă în procesul de integrare socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități
 recunoașterea potențialului propriu al fiecărui copil și tânăr cu dizabilități
 valorizarea copiilor și tinerilor cu dizabilități ca posibili cetățeni activi
 mobilizarea copiilor și tinerilor cu dizabilități și implicit a aparținătorilor în procesul de integrare socială
campania îşi propune:
 comunitatea informată asupra problematicii persoanelor cu dizabilităţi
 o mai mare coeziune socială a comunităţii privind membrii ei vulnerabili
 40 de copii şi tineri cu dizabilităţi participanţi la campanie
 100 de copii/tineri din comunitate implicaţi în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
Împreună cu doamna Lavinia Şaroşi, coordonator al Centrului de Zi „Carine” vom organiza, pe o perioadă de 12 luni, activităţi în cadrul cărora organizatorii vor avea colaboratori din comunitate: Asociaţia artiştilor plastici, Centrul de cercetaşi „John Visser” şi Şcoala Profesională Specială „Samus” din Cluj Napoca, cu speranţa că se vor alătura în timp şi alţi colaboratori, care pot aduce un plus valoare campaniei.
Cu prilejul lansării Campaniei a avut loc expoziţia „Metamorfoză”cu lucrări ale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi care frecventează Centrul de Zi “Carine” şi Asociaţia Pro Assisto, sprijiniţi de specialişti, părinţi şi voluntari.
Din partea Şcolii profesionale speciale „Samus” a fost prezentă doamna Genţiana Vîtcă care a expus lucrări ale tinerilor școlarizați la domiciliu, tineri pe care dânsa îi coordonează şi care se va implica activ în promovarea drepturilor copiilor și tinerilor cu dizabilităţi.
Au fost prezente în jur de 70 de persoane care au trăit momente de emoţie şi de bucurie alături de aceşti copii şi tineri minunaţi, care pot oferi atât de mult comunităţii, dacă sunt acceptaţi, înţeleşi şi valorizaţi după potenţialul fiecăruia.
Mulţumim doamnei Iuliana Pop, care alături de colegi din asociaţie, ne-au sprjinit în organizarea expoziţiei şi i-am simţit aproape cu sufletul şi gândul.
Din partea cercetaşilor a fost prezentă doamna Claudia Pop însoţită de un grup de „exploratori”, care şi-au arătat dorinţa şi chiar entuziasmul de a sprijini Campania.
Un moment artistic, care a încântat audienţa, a fost oferit de doamna Ioana Racolţa şi Irina Racolţa, cărora dorim să le mulţumim, pentru dăruirea şi implicarea pe care au manifestat-o de fiecare dată când au fost invitate la evenimente.
Ne-am bucurat de prezenţa la eveniment a domnului primar Dorin Lojigan, a doamnei Irina Munteanu, director executiv în cadrul Primăriei mun. Câmpia Turzii, fost coordonator al Centrului de Zi Carine, care păstrează amintiri şi sentimente deosebite acestuia, reprezentanţi ai Serviciului Public Local de Asistenţă Socială, Tamara Vasinc, şef seviciu, Sebastian Anca, Camelia Hodrea şi Ioana Sas, ai Consiliului local Câmpia Turzii, Gheorge Rece, Ana Maria Nagy şi Vasile Soporan, cărora vrem să le mulţimim pentru susţinere.
Mulţumiri desosebite transmitem părinţilor, aceşti oameni deosebiţi, care, prin devotamentul şi iubirea lor nemăsurată, vor să ofere o existenţă firească copiilor lor.
În spatele tuturor activităţilor stau specialiştii Asociaţiei Pro Assisto şi ai Centrului de zi „Carine”, care îşi dăruiesc o parte din sufletul şi timpul lor pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, pentru a-i ajuta să se simtă parte a comunităţii şi cărora le datorăm apreciere şi recunoştinţă.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS