<
Actualitate

Situație incredibilă a asistaților sociali într-o comună din Cluj „Mai bine renunță la banii primiți decât să muncească!”

În comuna Sănduleşti, din judeţul Cluj, trei sferturi dintre asistaţi au renunțat la banii primiți de la stat ca ajutor, pentru a nu fi puşi să facă diverse treburi.

Călin Fărgaciu, primarul comunei Săndulești, a declarat căi: ”Chiar dacă veneau la muncă, veneau când au vrut ei. Nu, am zis, domnule, începem la 8, în fiecare zi vă prezentaţi la muncă. După o săptămână s-au învăţat, dar sigur că numărul de beneficiari a scăzut, de la 50 am ajuns să avem un sfert. Au spus „acum suntem sclavi, trebuie să prestăm munca”, am discutat cu ei civilizat, dar ferm”.

În comună Cojocna, 12 familii beneficiază de ajutor social.

”Cred că pe termen lung, dacă menţinem aceste activităţi şi facem o educaţie a oamenilor, putem să rezolvăm această problemă a curăţeniei”, a spus Anca Marcu, viceprimarul comunei Cojocna.

Oamenii muncesc între 19 şi 44 de ore pe lună. Inclusiv în sediul primăriei face curat o tânără de 25 de ani, cu 5 copii.

Ajutoarele sociale variază între 142 şi 600 de lei, în funcţie de câte persoane sunt într-o familie.

Sursa: ȘtirideCluj.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS