ȘOCANT LA TURDA! Bărbat arestat după ce și-ar fi sechestrat și bătut cu brutalitate soția. Femeia a fost lovită cu pumnii și picioarele, rănită cu un obiect ascuțit și stropită cu alcool!

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE. BĂRBAT ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE
În cursul zilei de 5 noiembrie a.c., un bărbat de 43 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Turda, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.

În fapt, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 29 de ani, cu privire la faptul că, în ziua precedentă, în timp ce se afla la locuința comună, soțul acesteia, un bărbat de 43 de ani, ar fi agresat-o fizic atât în interiorul locuinței, cât și în afara acesteia.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul ar fi exercitat acte repetate de violență asupra femeii, prin îmbrâncirea acesteia și aplicarea în mod repetat de lovituri cu pumnii și picioarele, precum și prin folosirea unor obiecte.

Ulterior, acesta i-ar fi provocat o leziune la nivelul uneia dintre mâini, folosind un obiect tăietor-înțepător, după care ar fi stropit-o cu alcool.
De asemenea, bărbatul ar fi încuiat ușa de acces în locuință, păstrând cheia asupra sa, i-ar fi luat telefonul mobil și nu i-ar fi permis femeii să părăsească locuința până în cursul serii.
În urma evaluării situației de fapt, pe baza formularului de evaluare a riscului, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

Prin intermediul acestuia, bărbatului i-a fost impusă obligația de a păstra o distanță minimă de 200 de metri față de femeie, fiul minor al acesteia și locul de muncă al femeii, precum și obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere.
În cursul zilei de astăzi, 6 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind admisă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.















