ȘOCANT! Mormânt profanat într-un cimitir din Câmpia Turzii! O familie și-a găsit monumentul funerar distrus. Poliția a deschis dosar penal

Scene revoltătoare în Câmpia Turzii! O familie a avut parte de un șoc imens în momentul în care a mers să viziteze mormântul unei persoane dragi, în cimitirul din zona „110”. Monumentul funerar era doborât la pământ, iar imaginea descoperită de aparținători a provocat indignare și multă durere.

Totul a ieșit la iveală în momentul în care o femeie din Câmpia Turzii a mers la cimitir pentru a vizita locul de veci al mamei sale. În locul unui mormânt îngrijit, aceasta a descoperit o imagine greu de privit: monumentul funerar fusese desprins de pe soclu și se afla răsturnat pe pământ.

Fotografiile surprinse la fața locului arată monumentul funerar căzut în fața mormântului, precum și elemente din piatră deplasate de la locul lor.
Plângere la Poliție! A fost deschis dosar penal
În urma celor constatate, familia a decis să sesizeze organele de poliție, fiind depusă o plângere cu privire la distrugerea monumentului funerar.

Potrivit informațiilor transmise către Ziarul 21, polițiștii au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul și persoanele care ar putea fi responsabile.
Deocamdată, nu se cunosc autorii și nici motivele care ar fi stat la baza acestui gest.

Durere și indignare pentru familia îndoliată
Pentru familia care își are mama înmormântată în acest cimitir, descoperirea a reprezentat un moment extrem de dureros. Locul în care cei dragi ar trebui să își găsească liniștea și să păstreze vie amintirea persoanelor dispărute a devenit scena unui incident tulburător.
Dincolo de pagubele materiale, un asemenea gest reprezintă o lovitură emoțională puternică pentru cei care vin la mormintele părinților, bunicilor sau ale altor membri ai familiei.















