<
Social

Cum să ții copiii ocupați și fericiți departe de calculator și televizor

Oficial, perioada sărbătorilor a trecut, iar acum ne-am întors deja la rutina zilnică. Însă la școala, zilele de final de semestru de abia au trecut, iar acum sunt în toi petrecerile și banchetele școlare. Așadar, părinții si profesorii trebuie sa se gândească cum vor organiza cât mai bine aceste evenimente. Apoi, marea provocare, este aceea de a găsi activitățile distractive care să îi țină ocupati si fericiți pe perioada Vacanțelor, departe de tehnologie si cât mai aproape de natură.

Studiile trag un semnal de alarmă – copiii petrec prea mult timp în fața ecranelor

Conform Common Sense Media (organizație non-profit care ofera consiliere părinților pentru a promova utilizarea tehnologiei si a mediei într-un mod sigur pentru copii) copiii cu vârste intre 8 si 12 ani petrec aproape cinci ore pe zi folosind mijloacele de divertisment, in vreme ce adolescenții petrec șapte ore. Acesta este un semnal de alarmă serios, pentru ca este vorba de timpul petrecut in fata tabletei, a calculatorului, telefonului sau televizorului si nu include timpul necesar pentru școala sau teme.

Exista alternative sănătoase pentru petrecerea timpului

Copiii ar putea fi ajutati să iasă din această rutină nesănătoasă daca părinții si profesorii ar deveni proactivi si le-ar oferi posibilitatea sa încerce si alte activități. Iată cateva idei care merită încercate, ele fiind adecvate atat pentru copiii din clasele mici, cat si pentru tinerii si adolescentii din liceu.
Activitati care sa ii tina cat mai mult afara

Este evident faptul ca petrecerea timpului in aer liber poate fi distractiva, mai ales daca parintii si profesorii organizeaza evenimente atractive cum ar fi:

Activitati care implica prezenta la locurile de joaca;

Petreceri si banchete in locatii special dotate pentru divertismentul in aer liber – un astfel de loc este si Pensiunea Dracula;

Tiroliana, tir cu arcul, tir cu pusca, ateliere de creatie in aer liber si focuri de tabara;

Leagane, topogane, balansoare;

Tenis de masa, sah, table si alte jocuri care se pot practica intr-un foisor in aer liber.

Invatati copiii sa mearga la biblioteca

Acest lucru se poate face atat in timpul scolii, cat si in vacanta. Copilul are nevoie de mai multe carti din care sa o poata alege pe cea care il atrage. Doar asa se poate dezvolta bucuria de a citi. In plus, cu cat este mai mic, cu atat va fi mai incantat sa stie ca poate cere sa mergeti la biblioteca ori de cate ori are nevoie de o noua carte.

Construieste un cort in sufragerie si lasa copilul sa doarma in el

Folosind paturi si cearceafuri asezate peste scaune, sau chiar un cort mic care se poate monta in sufragerie, asigura-i copilului un loc de joaca departe de mijloacele de diverstisment. Adu aici perne, saci de dormit si lanterne. Daca nu incomodeaza, poti pastra cortul chiar si pe perioade mai lungi.

Incurajeaza-i creativitatea

Mergeti la librarie si aprovizionati-va cu hartie, creioane colorate si vopseluri pentru a realiza o carte de benzi desenate, o carte de povesti ilustrata, tablouri si orice altceva ar putea prinde imaginatia copilului.

Daca stiti sa tricotati sau sa coaseti, invatati copilul sa realizeze obiecte simple pentru diverse proiecte scolare – un fular, o caciulita, etc.

Coaceti impreuna diverse prajituri si turta dulce pe care sa o ambalati frumos si sa o faceti cadou.

Sursa: https://docs.google.com/document/d/1Ir0-ZE9DN-6wB9p07TtDErjSaBKV6S9Fo0XQMWCahMg/edit?usp=sharing&utm_source=phplist39&utm_medium=email&utm_content=HTML&utm_campaign=Articole+noi+de+preluat.+Articole+interesante+despre+copii%2C+antreprenoriat%2C+activitati

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS