Social

Femeie din comuna Aiton, reținută pentru raporturi sexuale cu un minor de 11 ani

Scandal sexual fără precedent în localitatea Rediu, comuna Aiton. O femeie de 35 de ani a fost reținută de către oamenii legii, pentru 24 de ore, sub acuzația de raport sexual cu un minor. Femeia urmează să fie prezentată în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă

 

Maria Moldovan, femeia acuzată de întreținerea relațiilor sexuale cu un minor, este de profesie sociolog și lucrează la un centru din Cluj-Napoca. Surse apropiate anchetei susțin că localnicii i-au văzut pe cei doi sărutându-se, iar un alt minor, audiat în prezența părinților, susține că i-a văzut pe cei doi întreținând relații sexuale.

 

Un copil audiat în prezența părinților a declarat că a văzut-o pe femeie și pe minor în timp ce întrețineau raporturi sexuale.

 

Potrivit surselor, minorul a povestit unui psiholog despre cum se întâlnea în diferite locații cu Maria Moldovan și cum femeia iniția aceste raporturi sexuale. Mai mult, tânărul ar fi încercat să pună în aplicare, poziții sexuale practicate cu Maria Moldovan și cu o altă minoră, colegă de școală cu acesta.

 

Primarul din Aiton, Nicolae Făgădar susține că povestea era încă din toamna anului trecut și că acest incident este unul izolat, însă el a aflat recent despre cele întâmplate. Mai mult, acesta a precizat că a luat la cunoștință de cele întâmplate între Maria Moldovan și minorul de 11 ani și că polițiștii și procurorii vor stabili care au fost circumstanțele în care s-au înfăptuit actele sexuale.

 

„Polițiștii Secției 9 Rurală Turda s-au autosesizat cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 35 de ani, din comuna Aiton, județul Cluj a întreținut raporturi sexuale, pe o perioada de timp, cu un copil din localitate, în vârstă de 11 ani. Femeia a fost reținută de către polițiști pentru 24 de ore, după care va fi prezentată în fața unui judecător de drepturi și libertăți, în vederea dispunerii unor măsuri preventive”, declară reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

(sursa: Ziar de Cluj)

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.