PSD Câmpia Turzii își exprimă regretul profund pentru trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Roșca, sportiv și antrenor care și-a dedicat peste 60 de ani boxului, la Clubul Sportiv ISCT și apoi la CSM

Născut la Câmpia Turzii, la 5 iunie 1942, Gheorghe Roșca a format generații de sportivi prin muncă, disciplină și pasiune. Cei care l-au cunoscut își vor aminti de omul vesel, de umorul său și de felul direct în care știa să îi îndrume pe băieții din sala de antrenament.

„Am avut ocazia să lucrăm împreună în perioada 2003–2008, când coordonam domeniul cultural-sportiv. Era un om fain, muncitor, dedicat boxului, vesel și plin de umor. Am asistat de multe ori la antrenamentele sale din Sala Sporturilor «Ioan Stanatiev». Îmi rămâne în minte vocea lui: «Băi, băieți, sacul de box se lovește, nu se împinge!»”, își amintește Petre Pop, prim-vicepreședintele PSD Câmpia Turzii.

Suntem alături de familia îndoliată, de foștii săi elevi și de toți cei care l-au prețuit. Transmitem sincere condoleanțe și păstrăm cu respect amintirea maestrului Gheorghe Roșca.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
PSD Câmpia Turzii
Avram M. GAL, președinte
















