Weekendul aduce un nou moment important pentru fotbalul juvenil din Câmpia Turzii. Sâmbătă, 30 mai, de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal „Mihai Adam”, grupa U17 de la FC Câmpia Turzii va disputa ultimul meci al sezonului 2025-2026, în compania formației Sticla Arieșul Turda.
Partida va avea însă o încărcătură aparte, deoarece după fluierul final va avea loc festivitatea de premiere a jucătorilor pregătiți de Vlad Baba, care au reușit să încheie campionatul pe un meritoriu loc 3. Performanța obținută de tinerii fotbaliști vine după un sezon foarte bun, în care echipa a demonstrat determinare, spirit de grup și multă muncă.
Clubul a lansat și un apel către suporteri, părinți și iubitorii fotbalului local pentru a fi prezenți în tribune la ultimul joc al campionatului și pentru a sărbători împreună această generație care a reprezentat cu mândrie culorile galben-albastre.
„A fost un sezon plin de emoții, sacrificii și momente frumoase. Acum este timpul ca băieții noștri să fie aplaudați pentru tot ceea ce au realizat”, au transmis reprezentanții clubului.
Se anunță astfel o seară specială pe Stadionul Municipal „Mihai Adam”, una în care fotbalul, comunitatea și bucuria performanței vor fi în centrul atenției.















