Special

Florin, noul erou!

Pe noi ne-a lăsat fără cuvinte! Florin crede că nu a făcut ceva deosebit, dar noi îl contrazicem! Florine… ești un erou și un exemplu pentru toți oamenii din jurul tău!

La 112 s-a anunțat un caz medical, o femeie de 33 ani intrase în șoc anafilactic! Nu a contat că era în timpul lui liber, Florin a plecat de acasă și a reușit să o readucă la viață! Între timp, femeia a fost externată din spital şi s-a întors acasă la cei trei copii.

„M-a sunat dispecera să mă roage să mă duc la intervenţie, eram destul de aproape de locul unde era femeia. Am vorbit cu băieţii care erau de gardă şi mi-au spus să merg. M-am urcat în maşină şi am plecat către Someşul Uileac. Am ajuns aproape deodată cu echipajul, femeia fiind deja în stop cardio-respirator. Am scos-o din stop o dată, aproape că se trezea când a intrat din nou în stop. Am resuscitat-o şi am predat-o cu ritm cardiac echipajului medical. Am făcut ceea ce făcea orice asistent medical, iar reuşita aparţine unei echipe. Dispecerul şi colegul meu, asistent medical care lucrează pe Chirurgie, au colaborat foarte bine împreună. Am mai avut şi de alte dăţi cazuri sau misiuni din care oamenii ieşeau cu bine. Practic acest lucru este cel mai important, faptul că ai salvat o viaţă“, povesteşte Florin Mojolic.

Florin este salvator de 13 ani în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, în cariera lui participând la mii de intervenții. Felicitări, Florin!

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS