Special

Persoană amendată la Câmpia Turzii de Poliția Locală pentru cuvinte jignitoare postate pe facebook

Respectăm Legea chiar și pe rețelele de socializare

În data de 01.04.2019 agenții de poliție locală din cadrul Serviciului Public Poliția Locală Câmpia Turzii au sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1.000 de lei un cetățean din localitate pentru cuvintele jignitoare și obscene aduse pe rețeaua de socializare Facebook, la adresa instituției și a polițiștilor locali, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acesteia.

În urma comunicatului de presă intitulat „Poliția Locală Câmpia Turzii în acțiune” postat pe pagina de Facebook a Primăriei Câmpia Turzii în data de 29.03.2019, numitul C.A. a adresat cuvinte jignitoare și obcene la adresa insituției și a polițiștilor locali, sub formă de comentariu.

Persoana fost invitată ulterior la sediul Poliției Locale, pentru a da detalii cu privire la fapta sa, acesta refuzând prezentarea, fiind sancționat cu amendă contravențională și pentru această faptă cu suma de 500 de lei, conform Legii 61/1991 R.

În baza deciziei instanțelor de judecată românești, rețeaua de socializare Facebook, precum și conturile deschise pe această platformă, reprezintă spațiu public și nu privat, iar fapta săvârșită încalcă prevederile Legii 61/1991 R, reprezentând contravenții, acestea fiind astfel sancționate în conformitate.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.