SPOR DE TOXICITATE ÎN PREMIERĂ LA TURDA
Săptămâna aceasta Teatrul Național Aureliu Manea pregătește Spor de toxicitate, o nouă premieră care se va juca vineri 24 și sâmbătă 25 noiembrie de la ora 19.00. Regizorul Muriel Manea a spus câteva cuvinte despre spectacol: „Totul ține de perspectivele alternative.
Putem râde sau zâmbi la absurdul creat de perspectivele diferite în raport cu conceptul căsătoriei? Cred că da. Umorul poate salva omul în situații extreme. Spor de toxicitate se atribuie căsătoriilor? Sau doar aruncăm cu vorbe ca să mascăm iubirea? Vom vedea.”
Un triunghi amoros care are la bază o tranzacție neobișnuită: două femei se hotărăsc să încheie un contract de vânzare-cumpărare a admirabilului Andrei, un soț în valoare de 20.000 de ruble. Nimeni nu-l întreabă ce părere are despre asta, dar nimic nu pare să le oprească pe femei de la a încheia incredibilul contract.
Biletele la spectacole pot fi achiziționate atât de la agenția de bilete din Piața Republicii nr.15 cât și din aplicația TNAMT sau de pe site-ul instituției www.tnamt.ro.