Pentru că sportul înseamnă sănătate, disciplină, respectarea regulilor și spirit de echipă, dar mai ales pentru că cei mici merită să fie sărbătoriți așa cum se cuvine, joi, 29 mai 2025, la Luncani s-a desfășurat, conform tradiției, competiția sportivă „Cupa 1 Iunie la Fotbal”.
Evenimentul, devenit deja un reper în comunitatea locală, a fost organizat de Consiliul Local Luna, prin Comisia de învățământ, sănătate și sport, în colaborare cu Școala Gimnazială Luna. Pe teren, copiii au demonstrat îndemânare, fair-play, mult entuziasm și dorință de afirmare.

La finalul meciurilor, toți participanții au fost recompensați pentru efortul și bucuria adusă publicului cu diplome, cupe și dulciuri, oferite de către Consiliul Local al Primăriei Luna.
Organizatorii adresează mulțumiri tuturor celor implicați în activitatea sportivă: profesori, părinți, voluntari și autorități locale.















