Actualitate

Subprefectul de Cluj, Irina Munteanu, și-a aflat rezultatul testului Covid

După ce prefectul de Cluj, Mircea Abrudean a fost testat pozitiv cu Covid, conform procedurii anchetei epidemiologice, s-au stabilit un anumit număr de contacți direcți. Din informațiile primite de la prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, s-a stabilit un număr de 12 contacți direcți apropiați, carora li s-a recomandat autoizolarea la domiciliu. Subprefectul județului Cluj, dna Irina Munteanu, nu a fost printre cele 12 persoane. Dar totuși, în spiritul responsabilității și a conștientizării pericolului, Irina Munteanu, împreună cu fiul ei, și-au făcut testul Covid. Rezultatul a fost negativ!

„În cadrul instituție am respectat cu strictețe normele impuse de autorități. Am decis să mă testez atât eu cât și fiul meu, ținând cont de faptul că în toată această perioada am fost în linia întâi, și expusă oarecum, însă Dumnezeu m-a protejat. Tocmai ce am primit rezultatele testului și atât eu cât și fiul meu suntem negativi.

Rezultatele sunt negative și mă bucur pentru acest aspect din două motive:
1. Suntem sănătoși.
2. Mă pot reîntoarce la serviciu și îmi pot relua activitatea. Iar până când dnul prefect Mircea Abrudean va reveni la muncă, o să îi preiau eu toate atribuțiile de servici.” A declarat Irina Munteanu pentru Ziarul 21

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS