<
Actualitate

Tânăr de 23 de ani, prins la volan sub influența substanțelor psihoactive. A fost amendat și pentru mai multe abateri

Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Deva, este cercetat penal după ce analizele medicale au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism. Acesta a fost oprit de polițiști în trafic, la Huedin, iar în urma controlului oamenii legii au constatat și mai multe abateri rutiere.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în data de 8 septembrie 2026, în jurul orei 16:00.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin efectuau verificări pe DN1 – E60, pe strada Piața Republicii, când au oprit pentru control autoturismul condus de tânărul de 23 de ani.


În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul avea aplicate folii pe geamurile laterale din față. De asemenea, șoferul avea permisul de conducere deteriorat și nu purta centura de siguranță.
Pentru cele trei abateri, tânărul a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, cu amenzi în valoare totală de 1.621,875 de lei.
Verificările polițiștilor nu s-au oprit însă aici. Șoferul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv.
În aceste condiții, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Ulterior, potrivit IPJ Cluj, informațiile transmise de unitatea medicală au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organismul bărbatului.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top