<
Actualitate

Tânăr de 23 de ani reținut pentru amenințare

La data de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Din verificările efectuate a reieșit că, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 19.00, tânărul de 23 de ani, din comuna Apahida, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență unei minore de 16 ani, din aceeași comună, fostă concubină, în cadrul unui apel video.


Totodată, din cercetări a rezultat că pe numele tânărului era emis un ordin de protecție provizoriu monitorizat electronic, însă acesta nu prevedea interzicerea oricărei forme de contact între cele două persoane.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu monitorizare electronică.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top