Tânăr din Călărași, condamnat pentru tentativă de omor, prins în Spania. Urmează să fie adus în România

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor, a fost depistat de autoritățile spaniole și urmează să fie predat autorităților române pentru executarea pedepsei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la data de 28 iulie 2026, în baza informațiilor transmise de Secția 9 Poliție Rurală Turda, prin intermediul Biroului SIRENE, polițiștii din cadrul Poliției Naționale din Spania l-au localizat pe bărbat în localitatea Graus, provincia Huesca.

Condamnarea a devenit definitivă la 27 mai 2026, prin decizia Curții de Apel Cluj, care a menținut sentința pronunțată anterior de Tribunalul Cluj. În aceeași zi a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, iar ulterior autoritățile române au emis și un mandat european de arestare.
Anchetatorii au stabilit că faptele pentru care acesta a fost condamnat au avut loc în noaptea de 2 mai 2019, în jurul orei 23:30, pe un drum din satul Călărași.

În urma unui conflict spontan, tânărul, împreună cu un alt bărbat, ar fi agresat victima cu pumnii, picioarele și cu o bâtă, lovind-o în special în zona capului.
În urma atacului, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale, iar instanța a apreciat gravitatea faptelor, condamnându-l pentru tentativă de omor. Pe lângă pedeapsa principală de 4 ani de închisoare, judecătorii au dispus și interzicerea exercitării unor drepturi.
În prezent, bărbatul se află în custodia autorităților spaniole, urmând să fie parcurse procedurile legale pentru predarea sa către autoritățile române și punerea în executare a pedepsei.
Activitățile de identificare și localizare au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.















