<
Actualitate

*Tânăr reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier și a părăsit locul evenimentului*

În data de 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 18 ani, implicat într-un accident rutier, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

În fapt, la data de 6 iunie, în jurul orei 19:10, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pintenului, ajuns la intersecția cu strada Vlădeasa, tânărul de 18 ani, din comuna Apahida, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată, după care a accidentat o femeie de 28 de ani și copilul acesteia, în vârstă de 10 luni, aflat într-un cărucior, care se aflau la acel moment pe partea carosabilă.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind depistat ulterior de polițiști în curtea unui imobil.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Femeia și minorul au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale și investigații suplimentare, fără a rămâne internați.

În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 18 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top