Actualitate

Tinerii din Turda ar putea beneficia de un program de IT în valoare de 45.000€

O echipă de tineri din Turda își propune să facă tot ce îi stă în putință pentru a aduce elevii din comunitatea lor și din împrejurimi mai aproape de tehnologie, dar pentru asta au nevoie de ajutor!

Aplicând pentru concursul RO SMART În Țara lui Andrei, proiectul propus de ei, Community Coders, a trecut de prima etapă. Acesta face acum parte din proiectele semifinaliste, la numai un pas de obținerea fondurilor de 45.000€ pentru implementare.

RO SMART În Țara lui Andrei este o competiție națională de proiecte care își propun să schimbe România prin tehnologie. S-au depus proiecte din toată țara, iar cele eligibile, inclusiv Community Coders, pot fi acum votate pe platforma lor. Proiectele câștigătoare urmează să se transforme în realitate cu ajutorul granturilor oferite de OMV Petrom.

Ideea echipei presupune deschiderea a noi căi spre tehnologie pentru elevii din comunitatea locală. Aceștia își propun să le ofere resursele materiale și didactice necesare ca elevii să își formeze competențe noi în IT, să fie la curent cu actualitățile din domeniu, mai adaptabili pieței digitale în continuă schimbare și capabili să aducă o schimbare pozitivă în societate, venind cu soluții inovative problemelor cu care aceasta se confruntă. Fondurile pe care le-ar putea primi ar fi direcționate atât către atragerea mentoratului din industria IT, cât și către achiziționarea de aparatură ultramodernă în domeniu- de la laptopuri, la imprimante 3D și resurse hardware care în momentul actual sunt foarte greu accesibile pentru majoritatea elevilor. Pe lângă asta, finanțarea ar merge și către organizarea unor evenimente de tip hackathon, unde un număr mare de elevi participanți s-ar confrunta în idei, creații și inițiative, promovând totodată imaginea Turzii ca o comunitate a viitorului.

Voi puteți face o schimbare pentru tineri, pentru copii, pentru toată comunitatea susținând Community Coders cu un simplu vot aici ce nu va dura mai mult de 5 minute:
https://www.taraluiandrei.ro/ro-smart/educatie?page=2&i=231

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS