<
Actualitate

Titlu: „ AMoS încurajează productivitatea tinerilor printr-o Conferință psihologică!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Productivității, în data de 20 iunie, la ora 16:00 în sala mare a Primăriei Turda, AMoS organizează o conferință psihologică pe această temă, încurajând tinerii din zona Turda, Câmpia Turzii și împrejurimi să descopere cum își pot gestiona activitatea pentru a ajunge cât mai aproape de cea mai bună versiune a lor.

Câți dintre noi nu am fost nevoiți să ne organizăm timpul astfel încât să echilibrăm responsabilitățile școlare sau ale job-ului cu viața de familie sau un sport pe care îl practicăm, care ne aduce satisfacție și fericire, toate simultan?

Câți dintre noi nu ne-am confruntat cu zile în care știam că avem o grămadă de responsabilități de care trebuie să ne ocupăm, dar am preferat mai degrabă să pierdem acest timp stând în pat sau uitându-ne la un serial la TV?

După mai multe consultări cu tinerii din comunitate, AMoS a reușit să identifice problema lipsei de organizare de care aceștia se lovesc atunci când atribuțiile școlii se suprapun cu activitățile extracuriculare, atenția dedicată familiei și nu numai. Această lipsă semnificativă este urmată din păcate de pierderea motivației și interesului copiilor de a duce treaba la bun sfârșit și își poate pune amprenta inclusiv asupra viitorului lor. Astfel, inițiativa își propune să dea o mână de ajutor tuturor celor dornici să afle de la experți în domeniu, care sunt factorii ce stârnesc aceste comportamente și cum putem evita procrastinarea.

AMoS așteaptă să întâlnească pe toți curioșii să afle cum să-ți atingi obiectivele pe care ți le-ai propus anul acesta, fiind mai productiv pe 20 iunie, la ora 16:00, în sala mare a Primăriei din Turda.

Pentru a rămâne la curent cu inițiativele noastre, urmărește pagina de Facebook

AMoS: Alianța pentru Mobilitate Socială (https://www.facebook.com/amos.faptebune), pagina de Instagram @amos.romania (https://www.instagram.com/amos.romania/).

Având un istoric de implicare în comunitate de mai bine de opt ani, Alianța pentru Mobilitate Socială are ca scop creșterea gradului de mobilitate socială a locuitorilor și dezvoltarea societății civile din zona Comunității Urbane Arieș. Alianța găzduiește organizații non-profit care desfășoară inițiative civice și educaționale, misiunea sa fiind de a crea contextul pentru dezvoltarea potențialului uman.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS