Tragedie în rândul polițiștilor. Un agent a rămas fără casă în urma unui incendiu devastator. Apel la solidaritate

O tragedie de proporții a zguduit comunitatea polițiștilor din județul Cluj la început de an. În data de 2 ianuarie 2026, Duma Ionuț, polițist în cadrul Poliția Municipiului Dej și membru devotat al Sindicatul Europol, a trecut printr-o dramă greu de imaginat: locuința sa a fost mistuită de flăcări, iar în urma incendiului au rămas doar ruine și pierderi uriașe.
Tot ceea ce familia a construit cu muncă și sacrificii, de-a lungul anilor, a fost distrus într-o singură clipă. Dincolo de uniformă și de misiunile zilnice în slujba comunității, polițiștii sunt oameni, cu familii, emoții și speranțe, iar astfel de momente scot în evidență fragilitatea vieții și importanța sprijinului reciproc.

Reprezentanții Sindicatului Europol fac un apel public la solidaritate, subliniind că, în aceste clipe grele, colegul lor are nevoie nu doar de gânduri bune, ci de sprijin concret pentru a-și putea reconstrui viața și a reda familiei sentimentul de „acasă”.
„De-a lungul timpului, am demonstrat că știm să fim uniți nu doar în luptele sindicale, ci și în momentele de grea încercare. Să arătăm, încă o dată, că solidaritatea este o realitate pe care o clădim împreună”, transmit reprezentanții Sindicatului.

Cum poate fi ajutată familia
Cei care doresc să ofere sprijin financiar pot face donații în următorul cont: IBAN: RO85BTRL01301201M70810XX
Orice sumă, indiferent de valoare, reprezintă un pas important spre reconstrucție. Totodată, distribuirea acestui apel poate contribui la mobilizarea unui număr cât mai mare de oameni cu suflet mare.
În fața unei asemenea tragedii, comunitatea are șansa de a demonstra că empatia și solidaritatea pot aduce speranță chiar și în cele mai dificile momente.

















