Actualitate

Veteranii de Război premiați de autoritățile turdene

Turda încă se bucură de existența a patru veterani de război. La inițiativa primarului municipiului Turda, Cristian Matei, Consiliul Local a stabilit cuantumul unor beneficii sociale pentru veteranii de război cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.
S-a luat în considerare că la nivelul municipiului Turda, există patru veterani de război. Aceştia vor primi ajutoare băneşti în valaore de 4000 de lei din bugetul local al municipiului Turda.
Cei patru veterani de război care și-au riscat viața pentru viitorul nostru sunt: Borteș Teodor, Giurgiu Ioan, Nemeș Emil, Popa Vasile.
Ziua veteranilor de război este sărbătorită, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007.


Această zi aminteşte de data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război. Prin acesta, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

Potrivit informaţiilor prezentate în albumul ”100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www. mapn .ro, în Războiul de Independenţă (1877-1878), şi-au sacrificat viaţa 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, iar în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, victoria a fost obţinută cu jertfa a peste 335.000 de morţi şi dispăruţi, a peste 75.000 de invalizi şi a circa 650.000 de morţi din rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS