<
Actualitate

Vicepremierul României Raluca Turcan: Am discutat azi despre dezvoltare pentru municipiul Turda și pentru municipiul Câmpia Turzii (Video)

Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, lideri importanți ai Partidului Național Liberal au fost prezenți la Turda, unde s-au purtat discuții despre modelul de dezvoltare aplicat de către administrațiile liberale, despre performanță, accesarea fondurilor europene, despre rezultate și dedicare totală în folosul cetățenilor. La conferință au participat vicepremierul României Raluca Turcan, ministrul fondurilor europene Marcel Ioan Boloș, europarlamentarul Daniel Buda, deputat Cristina Burciu, prefectul județului Cluj Mircea Abrudean, primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Dan Ștefan Tarcea, viceprimarul municipiului Turda Daniela Pirlea și primarul municipiului Câmpia-Turzii Dorin Lojigan.


Vicepremierul României Raluca Turcan: ”Bună ziua. Astăzi, la Turda, alături de domnul primar Matei, am discutat despre dezvoltarea locală pentru municipiul Turda și municipiul Câmpia Turzii. Practic, sunt două componente care au fost prioritare pentru guvernul Partidului Național Liberal, în această scurtă perioadă de guvernare, marcată deopotrivă de criză sanitară și criza economică generată de această criză sanitară, dar evident că atunci când te confrunți din prima zi a guvernării cu foarte multe probleme, trebuie să stabilești niște priorități care să te conducă la finalul misiunii guvernamentale la rezultate concrete in materie de calitatea vieții pentru oameni.

Partea sanitară a fost prioritatea zero în condițiile în care am preluat un sistem făcut praf și acum a trebuit să il gestionăm astfel încât să trecem țara prin această criză sanitară iar dezvoltarea autorităților publice locale a fost simultan cu dezvoltarea infrastructurii de transport, pentru că autoritățile publice locale sunt cele care dacă sunt sprijinite și au inițiativă, atunci pot să ducă roata dezvoltării până la fiecare cetățean din țară. Evident că aici în jud. Cluj, situația este una pozitivă, pentru că bunul management de la nivelul administrației publice locale sunt deja emblematice pentru întreaga țară.[…] Pe partea de investiții publice, România, în acest an a avut o sumă record, de investiții publice, o sumă de 55 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă cea mai mare sumă primită de România, în ultimii zece ani. A doua sursă a fost aceea a fondurilor europene, impreună cu ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloș, am reușit ca acest guvern să aibă cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene. Unde am cheltuit acești bani? În primul rând, în sistemul de sănătate, greu încercat și cu tot cu fondurile europene, în sistemul de sănătate din România, am investit până în acest moment, peste 6 miliarde de lei, doar în județul Cluj, cu cele 6 contracte care urmează să fie finalizate și semnate, vom investi aproximativ 58 de milioane de euro.

Pentru dezvoltarea comunităților locale din Turda și Câmpia Turzii, vom avea în următorul exercițiu financiar doar pe Planul Național de Redresare și Recuperare, 3,6 miliarde de euro și acești bani vor merge în proiecte de mobilitate urbană, regenerare urbană, smart village, smart city, de valorificare a patrimoniului cultural și natural, astfel încât împreună cu partea de digitalizare a autorităților locale, să putem să punem la dispoziție și servicii rapide dar și proiecte de interes major pentru oameni astfel încât să creștem calitatea vieții. Aceasta este practic sinteza unei întâlniri consistente pe care am avut-o astăzi. Eu sunt bucuroasă să spun că acest guvern , impreună cu Ministrul Fondurilor europene Marcel Boloș, este un guvern care, dincolo de gestionarea unei situații fără precedent, a creat un plus de valoare economică, menținând economia cu rata cea mai mare de creștere economică, comparativ chiar și cu alte țări din Europa, dar în același timp a pus bazele unei dezvoltări durabile și sustenabile, cu o singură condiție : condiția ca, din 6 decembrie, țara să rămână pe mâinile unor oameni pricepuți, și oameni dedicați interesului public și să nu se reîntoarcă la un management național care a fost în mare parte în guvernarea PSD subjugată intereselor infractorilor și nu interesului public. ”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS