Actualitate

Video. Andrei Pintilie după al doilea amical al CSM-ului: „Se vede munca pe care o facem de două săptămâni încoace”

CSM Câmpia Turzii condusă de Paul Pintilie – director sportiv, Andrei Pintilie – antrenor/jucător și Lucian Valea – preparator fizic au disputat sâmbătă, 10 august al 2- lea amical în compania celor de la Progresul Călărași de care au dispus cu 4-0.

După aducerea fraților Pintilie la CSM, echipa din Câmpia Turzii trece pintr-o adevărată revoluție, frații Pintilie reușind unul dintre cele mai bune transferuri ale unei echipe din liga IV-a, și anume al unui preparator fizic, Lucian Valea, care și-a început munca la Câmpia Turzii.

După două săptămâni de antrenament „profesionist” (așa cum ne-au declarat jucătorii CSM-ului), azi s-a văzut în teren o echipă ofensivă, o echipă solidă, o echipă care și-a dorit victoria o echipă care până în minutul 90, pe o căldură mare, a ținut și a dictat ritmul partidei.

Andrei Pintilie, antrenor jucător al CSM-ului din Câmpia Turzii ne-a oferit o declarație imediat după meci:

Rep: Să ne spuneți câteva cuvinte despre acest meci

Andrei Pintilie: Am jucat astăzi împotriva unei echipe de liga a V-a. Știam că o să întâlnim un adversar dornic să ne pună probleme. Știam că 60 de minute cât au jucat și au putut face față fizic o să își dorească să facă cât pot mai mult. Așa sunt echipele dintr-o liga inferioară, sunt ambițioase și doresc să facă un joc cât mai bun împotriva echipelor din ligă superioară. Sunt mulțumit de băieți pentru că au îndeplinit cu brio sarcinile tactice și sarcinile de joc. Le-am spus să joace foarte avansat prima repriză, să facă un presing agresiv pe benzi, lucru care s-a și întâmplat. Avem mult de muncă și e clar că dacă vrem să creștem în valoare trebuie să muncim de la săptămână la săptămână și eu zic că suntem pe drumul cel bun.

Rep: O să mai fie transferuri la echipă?

A.P: Sincer să vă zic sunt destul de mulțumit de actualul lot. Suntem în jur de 19 jucători. În acest moment avem în probe și un portar. Probabil o să mai fie două transferuri dar o să vedem. Eu zic că suntem pregătiți dar avem foarte mult de muncă. Băieții noi încep să se obișnuiască cu mine și lucrurile sunt înspre bine.

Rep: A doua repriză ați fost net superiori față de adversari. Se simte prezența unui preparator fizic?

A.P: Se vede munca pe care o facem de două săptămâni încoace. Munca noastră, a preparatorului fizic. Avem două antrenamente pe zi, încercăm să avem antrenamente intense. Băieții glumesc spunând că sunt antrenamentele grele. Sunt antrenamente care ne pun în joc, în ritm, ne ajută să avem o intensitate bună a jocului și normal că se vede o diferență fizică dintre noi și adversarii de astăzi.

Rep: Un mesaj pentru suporteri?

A.P: Să vină din ce în ce mai mulți la stadion pentru că noi, cei de aici, și ma refer la staff-ul tehnic și la jucători încercăm să muncim în fiecare săptămână, începem să facem lucruri care nu s-au făcut în trecut. Noi suntem dornici să facem ceva pentru orașul aceasta și eu zic că și suporterii trebuie să vină să ne ajute pentru că fără ei nu putem.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS