<
Actualitate

Video. Despre frumuseţea handbalului, cu Horia Pojaru! „Potaissa Turda este continuatoarea muncii noastre”

Horia Pojaru, unul dintre componenţii echipei clujene care a obţinut titlului național la juniori I în 1977, a vorbit, în exclusivitate pentru Ziarul 21, despre frumuseţea handbalului, despre marea performanţă din 1977 şi despre Potaissa Turda, echipa care are o misiune importantă.
„Este un eveniment foarte emoţionant. A fost prima clasare pe locul I într-un campionat naţional a unei echipe clujene de juniori I. Performanţa era cu atât mai importantă cu cât România, la nivel de seniori, era încă numărul I în lume. A fost o dublă performanţă, atât la juniori I cât şi la juniori II. Performanţa aceasta s-a mai repetat doi ani mai târziu, când aceeaşi generaţie a mai luat un titlu naţional. Am vrut prin acest eveniment şi altele, pregătite anterior, am vrut să tragem un semnal de alarmă şi să facem o propagandă pentru handbal în general şi pentru cel clujean în special. Potaissa Turda reprezintă un fel de continuator al muncii noastre. Am venit, i-am felicitat, le-am trimis şi lor albumul cu toate aceste generaţii şi am fost invitaţi la acest meci, iar asta reprezintă o onoare pentru noi dar şi o satisfacţie că cineva ne mai bagă în seamă. Prin performanţă aduci tinerii la sport. Noi nu ne vom opri aici, sper să atragem alţi copii şi tineri pentru a practica acest sport. Pe tabloul pe care l-am făcut cadou scrie „de la campionii din 1977 pentru viitorii campioni ai României”. Acesta trebuie să fie obiectivul lor, să ajungă campionii României. Prin asta ne-ar ridica şi nouă moralul şi ar reprezenta o continuare a ceea ce am făcut noi atunci”, a declarat campionul Horia Pojaru.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS