<
Actualitate

Video. Filmul “Revoluția Nevăzută”, un documentar complex care reașază pașii peste urme

Video. Filmul “Revoluția Nevăzută”, un documentar complex care reașază pașii peste urme

Video. Filmul “Revoluția Nevăzută”, un documentar complex care reașază pașii peste urme

Documentarul „Revoluția Nevăzută” s-a înfățișat pentru prima dată lumii sub forma unui cine-concert complex, desfășurat în cadrul evenimentului Gala Comunității Timișoara 2023, și care a transportat simțirea prin timp, cu strălucirea sunetului, asemeni unui teleportor făurit să recreeze memoria în termenii frumosului.

Țărmurile trecutului își plâng, încă, valurile de amintiri cu care își mai clăteau inevitabila trecere, iar nisipurile transformate-n praf își caută pasii de teamă să nu fie suflate de vântul rece al uitării. În acest peisaj, „Revoluția Nevăzută” reașterne pașii peste urme, stropește plajele uitării cu toate apele memoriei și reîmprospătează-n ființă păsarea.

Documentarul este un adevărat fenomen, unul care îți viscolește sufletul-n troiene de empatie, în mormane de iubire care te fac ușor-ușor să refuzi orice plug al realității actuale.

Artiștii Petre Ionuțescu și Cristian Văduva au reușit să încadreze metofara timpului în schema prezentului printr-un cine-concert ce a construit simțire peste fiecare fir de atenție venit dinspre public, asemeni unor croitori moderni de amintiri.

„Revoluția Nevăzută” se prezintă, așadar, publicului cu mantia acelei călătorii interioare cu ajutorul căreia, ca într-un pact tovărășesc, prezentul și trecutul au făcut schimb de identități. Un experiment prin care memoria și-a regăsit maturitatea, chiar acolo unde timpul a încetat să-și mai răsfețe ființa în alinturile fictive ale modernității.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS