<
Actualitate

Video. Interviu cu Puky, omul din Campia Turzii care a reușit să ducă gustul cafelei la un alt nivel

După muncă și răsplată. Cum a reușit un tânăr din Campia Turzii să ducă gustul cafelei la un alt nivel.

Care este primul lucru pe care îl fac majoritatea oamenilor? Își servesc cafeluța de dimineață. Fie ea strong sau light, cu lapte sau fără lapte sau cu diferite gustări. Până acum, unii dintre noi comandam într-un bar/restaurant/cafenea “ o cafea vă rog “. Dar se spune că omul cât trăiește învață, ceea ce este adevărat. Doream un cappuccino, latte sub denumirea de cafea. Puky (Lengyel Attila), maestrul în cafea, ne spune că o cafea adevărată este cea fără zahăr. Nu mulți ,agreează’ o cafea neîndulcită, dar Puky ne dezvăluie că totul constă în gramaj, în gradele laptelui, tipul laptelui sau a modalității de preparare, dar și a boabelor atent alese. Un om talentat, care pune pasiune în ceea ce face și un om care dorește să pună un zâmbet în cafeluța ta, un om care pune accentul pe calitate și bun gust. Hotărât și dedicat pasiunii sale, a îmbinat renumitele tricicle piaggio cu cafeaua, rezultând un mic business. Pe lângă toată munca depusă, Puki se diferențiază de ceilalți cunoscători de cafea prin faptul că își creează meniul în funcție de publicul țintă și anume această generație de tineri, foarte versatili, potrivit pentru vegani sau pentru cei care țin post. Un interviu… cu aromă de cafea!

Rep.: Am întrebat o sută de ghirișeni unde se bea cea mai bună cafea din Câmpia Turzii. Răspunsul a fost  Mrs. Sport. De ce? Pentru că în această locație există un om specializat în acest domeniu, cred ca i se spune Barista, dar despre toate acestea, despre specialități de cafea, despre cum se bea o cafea, vom discuta cu prietenul nostru Puki. Îi spunem “bun găsit”, este cel care face diminețile mai frumoase oamenilor din Câmpia Turzii și nu numai.
Salutare Puki! Mulțumesc mult că ai acceptat interviul nostru, un interviu cu și despre cafea.

Puki: Salut! Îmi pare bine că sunteți aici, la noi acasă, să zic așa.

Rep.: Înainte de toate spune-ne ce face un barista?

Puki: Un barista face cafea. Dacă luăm chiar definiția, eu mă consider un barista și doar cu asta mă ocup în locația aceasta, fac doar cafea.

Rep.: Știm că te-ai specializat în Italia sau pe unde ai fost..
Puki: Nu, m-am specializat în Târgu Mureș, cu niște prieteni de-ai mei, în 2016, dar într-adevăr, am fost și în Italia, mi-am petrecut 6 ani acolo și evident au fost multe despre cafea.

Rep.: Dacă tot am deschis subiectul, să ne spui și despre proiectul tău cu…
Puki: The little italian! Cine mă cunoaște știe despre ce e vorba, este un proiect retro, mic, este vorba de triciclul respectiv, care din păcate stă în garaj și e un pic frustrant pentru că evenimente nu mai sunt, timp ca să mă ocup și de proiectul respectiv, să fie undeva zi de zi și să fiu și aici, nu prea se poate, deocamdată stagnează.

Rep: Oricum, este o idee foarte bună și știu că te-am întâlnit la câteva evenimente private, dar și la nunți.
Puki: A fost vorba de un început de un coffebar la nunți și câteva evenimente micuțe, însă perioada aceasta ne-a oprit să lucrăm.


Rep: Care este secretul tău de a face o cafea teribil de bună?
Puki: Nu mai e un secret, dar sunt câțiva parametrii la care suntem atenți. Dacă suntem atenți, nu putem face o cafea rea. De exemplu, trebuie să fii constant în privința gramajului, adică să faci cafeaua cu același gramaj de fiecare dată, pentru că nu poți pune o dată 17 grame, o dată 16 “la ochi”, trebuie să fie exact. Cu cât îți setezi rețeta cu atât mergi mai departe. După trebuie să știi cât lichid extragi din 17 grame, care tot  în grame se măsoară practic. Există o rație, apoi cum încălzești laptele, fie undeva între 50-60 grade, pentru că acolo e cel mai dulce, din moment ce te duci peste 60 grade, chestia asta o simți din mână, astfel laptele o să fie ars, amar. Dacă nu te duci până în 50 de grade, nu se face acea cremă fină. Dintr-un latte, ai 30 de grame de cafea și până la 300 este laptele. Dacă laptele nu este de calitate, nu poți să obții băutura optimă.


Rep.: Există în Câmpia Turzii cunoscători de cafea?
Puki: Există cunoscători și devin tot mai cunoscători pe zi ce trece. De aproape 2 ani fac cafea, nu mai știu exact, am încercat mai multe locații, am încercat și cu motoreta și salonul a fost un lucru foarte frumos, până acum a crescut, e cel mai bine. Aici la Mrs. Sport vindem undeva la 3000 de cafele, undeva la 100 de cafele pe zi, dar avem și zile cu un număr mai scăzut. Tot mai multă lume alege cafeaua fără zahăr, există o schimbare foarte mare. Noi nu facem rabat nici la calitatea cafelei, nici la lapte, la nimic. Cum am început, așa merg în continuare. Dacă ai început bine, nu poți să continui rău.

Rep.: Și totuși cafeaua adevărată nu este cea cu lapte… nu?
Puki: Este ceva relativ, pentru că multă lume spune “fă-mi o cafea normală“ și spun ok, normală pentru cine?  E o întrebare foarte bună, pentru că eu folosesc 2 cafele, am 2 râșnițe, una merge cu o cafea prăjită mai light și aceasta o folosesc mai mult pentru prepararea cafelelor cu lapte, cappuccino, latte, ș.a.m.d. Iar cealaltă râșniță, avem un blend care se numește “ Transilvania Blend “, prăjit mediu și are profilul unei cafele mai clasice. Adică nu e atât de fructată, are note de amar cu ciocolată, caramel și astea se potrivesc pentru expresso, pentru americano, long black, adică cafele negre fără lapte

Rep : Ce specialități de cafea recomanzi și faci aici la Mrs. Sport?
Puki : Cappuccino, latte, etc. Am reușit să le arătăm oamenilor cam ce înseamnă și fiecare își are locul stabilit. Am creat deja meniul de vară care urmează să fie tipărit și să fie afișat, m-aș baza mult pe chestii reci și există o băutură pe care am mai facut-o la evenimente, care se numește “Cold Brew”, adică cafea infuzată la rece. Se face ca un ceai, cafeaua este măcinată, se infuzează cu apă rece 24h, iar apoi se îmbuteliază și băutura o folosești ca pe alcool, adică într-un pahar pui gheață, apa tonică și 40 de Cold Brew. Va fi ca un long drink, dar fără alcool, pe bază de cafea și e foarte ok. Tot așa va fi Cascara Tonic, se numește “ Cireașa cafelei “, Cireașa respectivă se decojește de pe cafea și din coaja respectivă se face o infuzie. Cascara conține cofeină, dar nu la fel de multă ca bobul de cafea, dar e foarte bun la gust și se poate bea cu tonic. Vara aceasta sper să prindă.

Rep.: Adevărul este că, dacă te pricepi atât de bine și ești profesionist în ceea ce faci, inevitabil lumea va aprecia în final calitatea și asta am apreciat mereu la tine, că tu nu faci rabat de calitate, nu te duci pe cantitate ci mergi pe calitate, cred că acesta este un avantaj pentru tine. Încă un avantaj pe care tu îl ai față de proprietarii de HoReCa din oraș, nici un alt proprietar de HoReCa nu are un barista.
Puki: Aici ai foarte mare dreptate!

Rep.: Ești singurul din Câmpia Turzii, nu știu din Turda sau din apropiere!
Puki: Da, suntem primii care mergem pe acest sistem care desparte cafeaua de restul barului. Practic, pentru că până acum cafeaua era un expressor în bar și cine apuca să facă comanda, făcea și cafeaua, acum deja cele două s-au despărțit pentru că, cafeaua a devenit foarte sofisticată și sunt foarte multe de știut și trebuie o nouă specializare pe acest subiect ca să te poți concentra doar acolo.

Rep: Și tu ești cel mai bun. Noi te felicităm și îți mulțumim pentru că ai stat de vorbă cu noi și pentru că înainte de asta ne-ai servit cu câte o cafeluță senzațională. Apropo de asta, pentru cei care țin post să știți că Puki face cafea cu lapte, dar nu cu lapte de vacă.
Puki: Folosim 2 variante de lapte vegan pentru gustul fiecăruia ca să fie bine pentru toți.

Rep.: Chiar am servit o cafea cu lapte…
Puki: Lapte din ovăz și migdale, un produs mai nou pe piață.

Rep.: Dacă vă imaginați că se poate scoate lapte din ovăz, vă dați seama unde este tehnica. Oricum îți mulțumim foarte mult pentru că ai stat de vorbă cu noi și îți dorim succes și să sperăm că pandemia aceasta va trece la un moment dat și restaurantele atât în interior cât și în exterior vor fi pline și aici la  Mrs. Sport o să fie bine pentru voi. Felicitări și succes pe mai departe.
Puki: Mulțumesc tare mult! Vă așteptăm cu drag la o cafea aromată!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS