Actualitate

Video. Managerul sportiv al Universităţii Cluj, Bogdan Ungureanu, declaraţii dure după meciul cu CSM Câmpia Turzii: „A fost Kosovo aici!”

La finele întâlnirii dintre CSM Câmpia Turzii şi CS „U” Cluj, încheiată cu victoria formaţiei din Câmpia Turzii, scor 3-1, managerul sportiv al Universităţii, Bogdan Ungureanu, s-a declarat nemulţumit de maniera de arbitraj pe care a taxat-o dur: „A fost Kosovo!”
„Cred că a fost un meci spectaculos pentru public, sunt convins că a fost un meci frumos, dar pentru noi nu a fost frumos deloc. Eu vin dintr-un alt sport, am fost manager înainte, şi, la momentul respectiv, când eram în fotbal, era o vorbă când se mergea la Piatra Neamţ. Era Kosovo. Astăzi a fost Kosovo aici, în setul unu şi în setul trei a fost Kosovo! Au fost mult prea multe greşeli intenţionate de arbitraj, multe greşeli de arbitraj care nu s-au văzut decât de-o parte. Asta este principala nemulţumire pentru că şi setul doi, dacă nu ar fi fost atât de dezechilibrat, ar fi fost dus în aceeaşi direcţie. S-a văzut, un singur fileu s-a fluierat împotriva Câmpiei, când fileul s-a dus până jos. Chiar aşa nu se poate, este mult prea mult!
Spectacolul voleibalistic a fost frumos, îmi pare rău că Divizia A 1 în acest moment nu mai are nicio miză şi că nu ne batem pentru puncte real. Ar trebui să ne batem pentru evitarea retrogradării, la a prinde play-out-ul şi play-off-ul. În momentul de faţă se cam ştie şi sunt patru echipe care nu prea mai simt presiunea asta deloc. Se putea aduce, totuşi, o echipă pentru a putea fi în număr mai mare.
Obiectivul nostru este să formăm un lot de jucători tineri, de perspectivă, pentru că aşa cum se vede am jucat doar cu doi jucători experimentaţi, restul sunt jucători pe care-i promovăm pe prima scenă a voleiului românesc”, a declarat, pentru Ziarul 21, managerul Bogdan Ungureanu.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.