Actualitate

Video. Ora de poveşti cu sens cu Bogdan Bulgaria

Vineri, 8 februarie de la ora 16:30 la Centru Rațiu Pentru Democrație a avut loc cea de a treia ediție a evenimentului intitulat generic “Ora de poveşti cu Sens”. Acest proiect se bucură de la o ediție la alta de tot mai mulți participanți, aceştia sunt în mare parte elevi cu vârste între 14 şi 18 ani, aceştia au abordat diferite discuții din diferite domenii de activitate. La această ediție a fost invitat Bogdan Bulgaria antreprenor și angajator, care are un impact în comunitate prin proiectele umanitare pe care le sponsorizează. Bogdan Bulgaria, este absolvent al UTCN și manager al ASA Cons acesta a vorbit despre experiența sa de viață cum să îți dai seama ce îți dorești, cum să ai performanțele profesionale dorite, cum să evoluezi în direcția pe care ți-o dorești și ce înseamnă să fii antreprenor în România. Acesta a vorbit despre ce îl determină să se implice în comunitate și să susțină proiecte cu impact social. Împreună cu Bogdan Bulgaria a mai fost şi doamna Simina Stoica, reprezentantul HR al ASA Cons și, împreună, vrem să vedem ce înseamnă să ai un CV bun, ce așteptări au angajatorii și care sunt sfaturile profesionale cele mai utile.
“ASA a început în Ungaria în 1989, în Ungaria a fost un fel de comunism mult mai soft şi mai liniştit decât în România şi mai prietenos cu oamenii, când ei au simțit ca o să cadă cortina de fier peste Estul Europei şi se pregăteşte trecerea peste o societate mai deschisă şi atunci au fost câțiva foşti angajați echivalentului IMC care au decis să preia platforma pe care lucrau ei şi să o privatizeze, şi au privatizat-o în 1989, a fost un grup de 3-4 oameni, toți cu capabilități şi abilități antreprenoriale” şi aşa a început povestea ASA în Ungaria, a mai spus Bogdan Bulgaria la Ora de poveşti cu sens.

ASA Cons România a fost înființată în 1999 ca parte a grupului ASA Kft. Ungaria și a devenit în scurt timp liderul pieței românești în domeniul prefabricatelor din beton armat pentru construcții nerezidențiale: centre comerciale și logistice, depozite, lucrări de infrastructură, construcții civile și industriale. Cu aproximativ 10000 de angajați care operează în 30 de țări, grupul ASA a generat venituri de 1,3 miliarde de euro în 2013.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS