Actualitate

Video. Portret de artist cu Rusnac Oleg

Seria interviurilor cu artiştii turdeni continuă. Săptămâna aceasta l-am avut ca invitat pe Rusnac Oleg, acesta lucrează din 2013 la Casa de Cultură din Turda ca referent. Până în anul 2013 a lucrat la Iris Cluj-Napoca, creator de modele sau, cum se mai spune, designer. Dar aşa a fost să fie şi Oleg a ajuns la Turda, iar actualmente locuieşte şi trăieşte în Turda, așadar, în ultimul timp de când lucreză la Casa de Cultură, s-a apucat şi de pictură.

Oleg a pictat şi înainte,chiar şi şcoala pe care a absolvit-o era în aşa fel gândită încât 5 ani se făcea pictură, desen şi compoziție, iar ultimul an se pregătea lucrarea de diplomă.Oleg a absolvit Institutul de arte plastice din Chişinău, fiind originar din Republica Moldovă mai exact ”din Raionul Briceni, colțul spre Cernăuți al Basarabiei de Nord” după cum a declarat chiar el.

Pasiunea pentru artă o are de mic, îi plăcea să desenze şi să modeleze, realiza inclusiv din plastelină diverse modele şi figuri. Încă de pe atunci părinții lui Oleg au decis să îl dea la o școală cu profil artistic, a absolvit liceul, după care a reuşit să intre la facultatea din Chişinău, la secția de ceramică.

Oleg în ultimul său an de facultate a pregătit lucrarea de diplomă, iar în acea perioadă s-a deschis “Podul de Flori” şi a întâlnit pe cineva venit la Chişinău din România, cu o expoziție de mobilă şi ceramica, iar atunci Oleg a prins nişte legături, pentru a-i face chemare în România, deoarece în acea perioadă în România puteai intra ca cetățean al Republicii Moldova doar cu scrisoare, doar cu chemare, iar rectorul Academeiei de Arte din Cluj l-a ajutat pe Oleg să vină în România. Aşa au ajuns la Cluj, Oleg şi încă un coleg de al său, să termine ultimul an de studii, respectiv lucrarea de diplomă.

Oleg, timp de 6 ani de zile, la insitut, a făcut ceramică, pe lângă acestea se mai studiază sculptura, modelajul, dar şi tehnologia ceramicii.
Cel mai mult îi place să modeleze, a încercat şi să sculpteze în lemn, Oleg având și o atracție pentru lemn, îi place foarte mult lemnul, dar nu are timp de el. Ne-a povestit că are acasă o bucată de nuc la care se tot uită şi se gândeşte ce va fi, mai întâi il sudiază din toate părțile, nucul este un lemn foarte frumos.

Oleg nu întotdeauna are inspirație, în general este inspirat de natură, ultima dată a fost în tabăra de creație la Valea Ierii şi a fost impresionat de cum e peisajul dimineața, munții, localitatea, vibrația naturii.

Oleg are un triptic făcut pe această temă. Artistul a participat la numeroase expoziții, în Cluj Napoca cu ceramică prima dată în anul 1996. Mai nou nu se pune bază doar pe un domeniu, cel puțin în opinia lui Oleg, mai nou nu se pune bază pe desen, pictură si compoziție, dar dacă şti lucrurile de bază te poți juca cu orice material în orice tehnică.
Oleg preferă în pictură tehnica în ulei, a încercat şi în acrilic, acrilicul nu este ca şi uleiul care este cu mai multe texuri, nuanțe, nu se usucă aşa repede, este total diferit.
Oleg este de părere că nu se poate trăi doar din artă. La nivelul său, personal, Oleg nu poate trăi doar din pictură.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS