Actualitate

Video. Serviciul de Paşapoarte, acum și la Turda

Miercuri , 24 aprilie, de la ora 11.00 la Biroul Unic de Servicii Publice din Turda, s-a deschis Serviciul de Paşapoarte, astfel toți cetățenii din Turda şi nu numai vor putea beneficia de servicul de Paşapoarte chiar la noi în oraş.
Încă de la înființarea Biroului Unic, Administrația locală şi-a propus să includă şi acest serviciu, pentru cetățenii oraşului.


Începând cu această săptămână, orice persoană poate depune cerere pentru eliberarea paşaportului, urmând ca acesta să fie livrat la adresa de domiciliu prin Poşta Română, la fel cum se procedează şi în cazul permisului de conducere.
Serviciul de paşapoarte este disponibil în fiecare zi de miercuri de la ora 9:30 la ora 14:30, exceptând vacanțele şi sărbătorile legale.
La inaugurarea serviciului au fost prezenți atât reprezentanții autoritățiilor locale, respectiv Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda cât şi oficialități județene, Aurelian Cherecheş, prefectul județului Cluj şi subprefectul județului, Alin Danci.


Primarul municipiului Cristian Matei a declarat : “un deziderat de al meu personal, începând din anul 2016, de când am preluat mandatul şi încă de atunci am sesizat că acest spațiu ar putea fi închiriat, drept dovadă am făcut toate demersurile pentru a intra în posesia acestuia. Aceste demersuri s-au finalizat cu un proiect de consiliu local pentru închiriere. Uitați că au trecut doi ani şi jumătate, pentru finalizarea acestui spațiu, dar acum este un punct de intrare al Turzii în Europa, şi toata lumea îl recunoaşte în special cei care lucrează în străinătate şi vin în Turda în aceste momente, suntem foarte bucuroşi şi cred că și toți cetățenii”.
Aurelian Cherecheş , prefectul Clujului, ne-a declarat : “această deschidere este o dovadă de apropiere față de cetățean, din punctul meu de vedere, deschiderea unui punct de lucru a Serviciului de Paşapoarte în municipiul Turda, este încă o dovadă de apropiere față de cetățean, nu va deservi doar municipiul Turda, ci o întreagă zonă, în total peste 100.000 de locuitori care pot beneficia de acest serviciu”.
Surse din cadrul Primăriei susţin că pe viitor, tot în cadrul Biroului Unic de la Turda, se doreşte să fie un ghişeu pentru permise auto, dar acolo este nevoie de o infrastructură rețelistică specială, cumpărarea de servere şi softuri, dar cu speranță si muncă va fi disponibil şi acest serviciu. Oficialităţile nu au precizat un termen în privința acestui lucru, dar ne-au promis că se lucrează intens la acest serviciu.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS