Actualitate

Video. Vescan a compus două strofe pentru Câmpia Turzii. Prima audiție a fost la ZMCT

S-a apucat de muzică acum 10 ani la Cluj. A cântat în trupa Re’Vers, însă abia sfârșitul formației a însemnat începutul pentru Vescan în industria muzicală românească. Pe numele din buletin Daniel Leonard Vescan, artistul a devenit cunoscut grație colaborărilor cu Alina Eremia – “In dreapta ta” și Kamelia – “Piesa mea preferată”.

De când s-a mutat la București, a făcut doar piese care au cucerit toate topurile din România, iar în induastria românească de muzică, Vescan face ce știe el mai bine: doar HIT-uri.

VESCAN a fost unul dintre artiștii care a cântat la Câmpia Turzii cu ocazia Zilelor Municipiului (ZMCT), show-ul făcut de el sâmbătă, 17 august pe scena ZMCT a fost unul pe măsura numelui pe care și l-a construit în România.

Cei prezenți la ZMCT au cântat împreună cu Vescan piesele sale, ultracunoscute, iar artistul a avut și câteva surprize pentru fanii săi, acesta a dăruit tricouri și chiar bluza de pe el, însă de departe surpriza plăcută a fost atunci când la începutul show-ului, Vescan a recitat versurile compuse special pentru seara de la Câmpia Turzii.

 

Bună seara tuturor, băieți și domnisoare

Am auzit că în seara asta e, distracție mare

Muzica e dată tare Ne distrăm nu ne pasă,

Și cu toții ne-am lăsat problemele acasă.

Am ajuns fix la timp, cum să lipsesc

GPS du-mă în Câmpia, că vreau să mă distrez.

Toată lumea mâinile sus

Încă o dată bună seara

Câmpia Turzii gălăgie!  Să ne audă toată țara

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS