Actualitate

Voluntariatul – cunoaștere și oportunitate

Voluntariatul sau internshipul reprezintă două modalități de muncă neretribuită foarte populare pe piața economică din Europa și Statele Unite ale Americii.

Motivul pentru care aceste două activități sunt atât de apreciate, în special în rândul tinerilor, este acela că, prin intermediul lor, poți acumula experiență, te poți familiariza cu un mediu de lucru și, în concordanță cu toate cutumele din piața muncii, ai o oarecare întâietate în momentul în care se deschid posturi noi.

Tocmai din aceste considerente, administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii a demarat, la începutul anului 2019, o campanie de familiarizare a populației cu ideea de voluntariat, în special în cazul Poliției Locale, entitate nouă în viața socială de la Câmpia Turzii.

„Am gândit ideea unui voluntariat la Poliția Locală pentru că, în general, se creează confuzii între Poliția Locală și foștii Gardieni Publici sau între Poliția Locală și Poliția Națională. Astfel, în loc să remitem zeci de comunicate de presă cu activitățile și atribuțiile polițiștilor locali, am considerat că, prin intermediul voluntarilor, se va realiza o mai bună informare a cetățenilor privitor la acest subiect.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

La doar câteva zile de la anunțul privind demararea campaniei de recrutare a voluntarilor, la Poliția Locală au fost depuse 17 CV-uri, din care au fost aleși doi tineri care să înceapă activitatea de voluntariat.

„Întotdeauna am avut o afinitate față de lege, de respectarea ei și de respectarea principiilor conviețuirii civice. Tocmai din aceste motive am ales să fiu voluntar în Poliția Locală. Acest tip de voluntariat nu se compară cu nicio altă activitate similară, întrucât te pune în fața problemelor cu care se confuntă polițiștii, pe teren, în lupta lor continuă pentru asigurarea unui climat sigur și curat.”, spune Alin, unul dintre primii voluntari ai Poliției Locale Câmpia Turzii.

De asemenea, Roxana, prima femeie voluntar din Poliția Locală, afirmă că această activitate reprezintă o provocare, din punct de vedere profesional, dar și o oportunitate în vederea construirii unei cariere proprii.

„Am experiență în voluntariat, fiind activă în domeniul ONG, însă ceea ce am învățat într-o singură săptămână, la Poliția Locală Câmpia Turzii, mi-a resetat paradigmele și m-a făcut să conștientizez mai mult importanța acestui serviciu, dar și pericolele cu care se confuntă polițiștii locali în fiecare zi”, spune Roxana.

Așadar, dragi cetățeni, dacă și voi vreți să vă familiarizați cu activitatea Poliției Locale sau dacă doriți să vă construiți o carieră în apărarea legii și bunei gospodăriri locale, apelați la numărul unic de dispecerat 0264.991 pentru a aplica pentru un post de voluntar.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS