<
Actualitate

Vremea în decembrie. Meteorologii anunță temperaturi maxime mai mari decât dele obișnuite

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza de vreme pe patru săptămâni, până în 28 decembrie.

 

Dacă în primele 6 zile ale primei luni de iarnă va fi mai frig, după 7 decembrie temperaturile vor fi mai mari decât cele normale ale perioadei.

Săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 7-13 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sud-estice

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și în zonele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 14-20 decembrie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil ușor excedentar, lcoal, în regiunile sudice.

Săptămâna 21-28 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade, al nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Caracterizarea climatică a lunii decembrie

Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie.

O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni.

Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6ºC, faţă de ultima lună de toamnă.

Temperatura medie scade la circa -6 … -4ºC în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 … -6ºC, cu extindere mare în Carpații Orientali, dar și în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub -8ºC.

Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS