<
Actualitate

Ziua Eroilor comemorată la Mihai Viteazu

Ziua Eroilor este celebrată în fiecare an odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, care marchează înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile de la Înviere. Astfel, anul acesta Ziua Eroilor a fost sărbătorită pe 10 iunie.

Evenimentul a început cu o slujbă de comemorare și a continuat cu discursul primarului Ioan Zeng în care acesta reamintește importanța omagierii eroilor noștri care și-au dat viața pentru România de astăzi.

Sărbătoare naţională a poporului român, Ziua Eroilor este marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În această zi, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate eroilor, din ţară şi din străinătate, sunt oficiate slujbe de pomenire. De altfel, eroii neamului sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă în anul 1920. La sfârşitul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat de fostele ţări beligerante, în 1919, prevedea, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al celor căzuţi la datorie.

Evenimentul din comuna Mihai Viteazu  s-a încheiat cu depunerea de coroane.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS