Momentele minunate, clipele unice, amintirile rupte ca dintr-un basm continuă în luna lui Crăciun, la Turda. Începutul următoarelor zile de poveste a...
De departe cea mai de succes solistă din Ardeal și cea mai iubită artistă din tânără generație, Vlăduța Lupău este într-o continuă...
Tabaco Câmpia Turzii și-a premiat câștigătorii lunii octombrie, unde Luca Daniela din Câmpia Turzii, Cananenco Ovidiu din Urca și Oltean Emilia din...
Doi ”șoimi” cu același nume – Felderean ”Datorită îndrumării fratelui meu și dorinței mele de a explora ceva ce puțină lume o...
Înainte de toate, plecăm de la premiza că România, încă este reprezentată de tradiție, port, cântec și cuvânt. Plecăm de la faptul...
Chiar în data de 1 decembrie 2018, Ziua Națională a României, administrația locală a municipiului Câmpia Turzii, pe lângă manifestările obișnuite dedicate...
În anul sărbătoririi Centenarului de la realizarea Marii Uniri, Inspectoratul Școlar Județean a marcat acest moment printr-un proiec inedit, Trenul Unirii. Trenul...
În ședința ordinară din 29 noiembrie, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, împreună cu toți consilierii urbei, au făcut front comun și...
Am avut plăcerea să luăm un interviu domnului Ovidiu Todea. Ovidiu se trage din satul Crairât Comuna Ploscoş, acesta colecționează obiecte tradiționale,...