Educaţie

Concursul judeţean interdisciplinar “Pe urmele sfinţilor”, ediţia a V-a 2017, la Şcoala „Andrei Şaguna” Turda

Şcoala Gimnazială ,,Andrei Şaguna” Turda organizează Concursul judeţean interdisciplinar „Pe urmele sfinţilor”, ediţia a V-a. Partenerii tradiţionali ai proiectului sunt: Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Turda, Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Turda, Uniunea Artiştilor Plastici Turda, Compania de Apă Arieş, Turda, Covrigăria Gigi Turda şi Cofetăria Rusalca.

Sub coordonarea prof. pt. înv. primar Oţel Cristina, concursul presupune o abordare interdisciplinară, o îmbinare între disciplinele menite să sensibilizeze sufletul: educaţia religioasă şi artele plastice. Temele celor două secţiuni se doresc a fi un imbold spre căutarea unui model de viaţă pentru fiecare dintre noi şi în special pentru cei mici, care păşesc cu paşi mărunţi, pe drumul formării duhovniceşti.

Proiectul are ca scop, afirmarea, cunoaşterea şi stimularea potenţialului artistic al copiilor din învăţământul primar şi gimnazial. Obiectivul proiectului este transpunerea atitudinii moral-religioase în compoziţii artistico-plastice.

Concursul se adresează elevilor din învăţământul primar şi gimnazial şi este structurat în două secţiuni:

Secţiunea I: „Sfântul Nicolae- simbol al blândeţii şi bunătăţii” (viaţa şi minunile       sfântului) – concurs de proiecte PowerPoint.

Secţiunea II: „Pe urmele Sfântului Nicolae  prin desen şi culoare”-pictură/grafică.

Concursul va avea loc miercuri, 29 noiembrie 2017, ora 14.00, rezultatele jurizării urmând a fi comunicate vineri, 1 decembrie 2017.

Dorinţa de a găsi împreună bucuria vieții și de a păstra credinţa curată, ne-a determinat ca, în acest an, în cadrul Concursului interdisciplinar “Pe urmele sfinţilor” să zugrăvim chipul plin de duioşie, bunătate şi blândeţe al Sfântului Ierarh Nicolae, Moșul cel darnic, pe care copiii îl așteaptă nerăbdători cu ghetuțele lustruite. Pe Sfântul Nicolae ne propunem să-l avem ca exemplu în aceste vremuri în care vedem în jurul nostru atâta durere, atâta suferinţă. De la persoana Sfântului fiecare să învăţăm în primul rând să fim mai buni, să avem îndrăzneală în a ne mărturisi credinţa vie, de a fi un izvor de mângâiere şi odihnă pentru aproapele nostru.

 

Director,

Prof. dr. MORAR Olga Elena

 

Coordonator proiect,

Prof. înv. primar OŢEL Cristina

(foto: arhivă)

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS