Interviu

Olimpia Costantea ne arată cum să îți duci pasiunea la idee de bussnies

Despre Olimpia pot spune că este o persona liberă, independentă și deschisă spre nou.

Țintește mereu cât mai sus și este o ambițioasă din fire. Pasiunea pentru coafuri și tot ce are legătură cu podoaba capilară o are de mult, însă doar acum și-a pus în practică ceea ce visa de mult timp. O scurtă prezentare despre cel mai nou salon deschis la Câmpia Turzii.

Adrian Soporan: Spune-ne câteva lucruri despre tine

Olimpia Costantea: Ce pot spune despre mine și fără să mă laud, e că tot ce fac, fac cu pasiune, pasiunea mă ghidează în viață. Sunt foarte optimistă, ambițioasă, luptatoare și mai puternică de cât cred eu și de fiecare dată îmi ating scopurile.

A.S: De unde pasiunea pentru coafor?

O.C: Am pasiunea pentru coafat de foarte mulți ani dar pasiunea pentru frumos de mică. Întotdeauna mi-a placut să înfrumusețez și am început prin a da sfaturi cunoștințelor despre cum să-și îngrijească părul, cum să-l aranjeze. Întotdeauna am fost atentă la aceste detali. Mi-am și dezvoltat acestă pasiune urmând primul curs de coafor în urmă cu 8 ani. A fost un curs simplu de bază după care am profesat un an în oras. Am ales să plec o perioada din țară unde profesam doar ocazional. În urmă cu doi ani am absolvit Academia de Hairstylist la Cluj, după care am profesat la salon Blondy unde pe lângă postul de hairstylist am fost asistentă la cursurile de coafuri speciale care se desfășurau în toată țara, așa că pot spune că am și puțină experiență de trainer. În salon abordez natural și cu dedicație fiecare client în parte pentru a se simți excelent în pielea lui, frumusețea e în fiecare din noi iar pentru asta trebuie să știm să o punem în evidență și aceasta e partea care mie îmi place cel mai mult.

A.S: Ce aduci nou pe piață?

O.C: Având în vedere că nu este un oraș relativ mare și piața este competitivă atunci cand pui pasiune și rezultatele sunt pe măsură. Pe parcursul acestor doi ani m-am specializat pe cele mai noi tehnici în materie de balayage, coloriometrie și ultimele trenduri în materie de tunsoare. A fost o investiție bine meritată care pe lângă pasiune și creativitate a necesitat timp răbdare perseverență, sacrificiu și muncă iar acest salon este rezultatul la doi ani de multă muncă. Ajungând aici vreau să mulțumesc familiei mele care m-a susținut mereu din toate punctele de vedere și fără de care nu aș fi reușit să deschid acest studio.

A.S: Ce produse folosești?

O.S: Ca și produse am ales să aleg gama Screen Haircare distribuită de Icon Growing Beauty. Am găsit în acest brand colaborare, servicii, produse care mă ajută să mă dezvolt, să am clienți fericiți. Acest brand gândit pentru coafor este brandul care aduce inovația care conține ingrediente prietenoase cu părul/scalp și care indeplinesc toate cererile în funcție de nevoia fiecărei clientă în parte, de aceea am ales să fac azi o prezentare de produse testate chiar de clientele noastre și care au avut succes total cel puțin, eu sunt îndrăgostită de acest brand.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS