Lifestyle & Timp liber

Ai visat din totdeauna la o vacanță cu autorulota. Acum ai posibilitatea de a închiria autorulote chiar la tine în oraș!

Cât de tare este o vacanță cu autorulota?

Am citit undeva că singurele lucruri pe care le poți cumpăra ca să te facă mai bogat sunt călătoriile.

Este ceva în care credem cu adevărat, ne place să descoperim locuri noi sau să le revedem pe cele vechi de câte ori simțim nevoia. Cele mai multe lucruri le-am învățat din aceste călătorii, ne-am descoperit pe noi, ne-am înțeles mai bine copiii, și, cel mai important, am petrecut timp de calitate împreună.

De-a lungul anilor am încercat toate stilurile posibile de vacanțe: cu avionul, cu mașina, variante all-inclusive, city-break-uri, etc. În urmă cu un an, la recomandarea unor prieteni, am plecat în prima călătorie altfel, cu o autorulota sau caravana închiriata.

A fost, cu siguranță, altceva. Ne-a surprins și pe noi cât de mult ne-a plăcut, o astfel de călătorie cu o casă pe roți, un hotel pe roți, cum vreți să-l numiți. Ne-a plăcut libertatea de a ne putea opri unde doream, cât doream, în mijlocul naturii dar cu toate facilitățile unei cazări clasice: apă, curent, duș, toaletă etc.
În România, încă te poți bucura de campare în zonele care îți plac, fără a fi special amenajate în acest sens. Nu uitați insa că, în Occident, camparea este permisă doar în zone special amenajate dar este preferabil așa mai ales dacă alegi să petreci mai multe zile în același loc.

Încurajați de experiența primei noastre călătorii și văzând limitarea pieței în ceea ce privește închirierea de RV uri, ne-am gândit să vă oferim posibilitatea de a admira și voi frumusețile acestei țări și ale acestui continent din confortul propriului living.
Vă punem cu drag la dispozitie autorulotele noastre proaspăt aduse din fabrica…

CE TREBUIE SĂ ȘTII CÂND ÎNCHIRIEZI O CARAVANĂ PALATINO

* Pentru caravanele Palatino este suficient permis auto categoria B, cu mențiunea ca șoferul să aibă minimum 5 ani de experiență în ale șofatului

* Caravanele au fiecare câte un motor Ford de 130 CP cu un consum de 9-11 litri

* Pe teritoriul României, taxele se plătesc sub formă de vignetă. În majoritatea țărilor din Europa, autorulotele sunt taxate la fel ca și autoturismele. Caravana este considerată ca și autoturism special de tip M1

* Din punct de vedere legal nu este nici o limitare specială pentru autorulote, ele respectă aceleași restricții ca și autoturismele. Pe autostrazi recomandăm o viteza de deplasare de 100-110 km/h. Pe șosele naționale o viteza de 80 km/h.

* Caravanele au asigurare RCA , dar și CASCO valabilă pe teritoriul European, cu excepția unor țări precum: Albania, Bosnia ETC. În cazul neacoperirii de către polița Casco a unei țări, puteți face o poliță separată.

* Garanția pe care o pretindem este de 500 Euro. Aceasta se plăteste înainte de a închiria Caravana și se returnează la predarea autorulotei în starea inițială.

* În momentul efectuării unei rezervari se încheie un contract de închiriere, moment în care se percepe un avans de 30% din totalul sumei, urmând ca restul să se achite în momentul în care se preia autorulota.

* Ne puteți contacta la numărul de telefon +40 742 092 905, sau prin email: contact@palatino.ro sau completând formularul de pe site: www.platino.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS