Artă / Cultură

Câmpia Turzii ascunde talente minunate, un astfel de exemplu se numește Diana Florescu!

Neque porro quisquam est, qui dolorem ipsum quia dolor sit amet, consectetur, adipisci velit, sed quia non numquam.

Sala mică a Palatului Cultural ”Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii a găzduit, vineri, 24 februarie, o expoziție de artă personală, sub patronajul Clubului Copiilor din Câmpia Turzii, sub atenta coordonare a Prof. Simona Șandor.

expoExpoziția de artă personală, cu lucrări semnate de tânăra Diana Florescu, tablouri care trebuie să recunoaștem din capul locului că au impresionat pe toată

lumea, ele dând impresia că au fost create de un profesionist adevărat, cu multă experiență în spate, au purtat doar hramul talentului mare pe care Diana Florescu îl are.

În prezența iubitorilor de artă, a presei, a profesorului Viorel Mircea, a coordonatorului Clubului Copiilor din Câmpia Turzii și a președintelui Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Filiala Turda, Alexandru Picovici, Diana Florescu, aflată la prima expoziție personală, vizibil emoționată, a primit admirația tuturor, dar și invitația președintelui UAP Filiala Turda, Alexandru Picovici de a expune într-un viitor apropiat și la Galeria de Artă Turda, și de ce nu, de a se alătura asociației turdene.

Cine este Diana Florescu ?                                                                                                                                                                          Descrierea Dianei, artistei Diana Florescu, a făcut-o prof. Simona Șandor: “Diana Florescu este o apă bândă, o apă lină, o cunosc din copilărie, încă de când era la grădiniță, iar de atunci ne miram toți cât talent ascunde fata aceasta. Eu îi doresc din tot sufletul ca această expoziție să fie o pârtie de lansare a artistei Diana Florescu. Mă simt onorată să-i fiu concetățeană și peste ani de zile să pot să spun că am fost actor pasager pe scena vieții artistei Diana Florescu”.

expo

Caracterizarea Dianei, a fost făcută și de profesorul Viorel Mircea: “Diana este o elevă deosebită, o fată foarte muncitoare, pe lânga talentul pe care îl are încearcă să finalizeze ceea ce și-a propus, niciodată nu lasă un lucru neterminat”, caracterizare completată de Alexandru Picovici: “Diana este ea!” Indicând-o cu mâna pe artista Diana Florescu.

Tablourile Dianei Florescu merită admirate, iar parcursul carierei artistei Diana Florescu merită urmărită cu atenție, talentul tinerei a impresionat încă de la debut.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS